Tic-tac în noapte

a ticăi în părul tău nopţi cu secunde-stele

e ca şi când orele le-am trăit cândva

prea lungi prea ascultări fine în ureche

a ticăi în joc de cuvinte secunde-stele

e ca şi când trăirea am veşnicit-o cândva

prea eterna prea luciferica – ceasului neîntors

a ticăi minutarele pe cadranul morţii

e ca şi când întunericul lipseşte de la mâna dreaptă

prea stângace prea paradisiacă expresionist veşnicită

a ticăi în spaţiul trupului tău

e ca şi când veşnicia e infirmă fără tine

prea minut prea secundă de atemporalitate

păreri şi adoraţie

părerea mea

tot ninge, şi nu demult,

şi nu oricum, şi mă deprimă

nu-mi place, cum virgule aştern pe hârtie

şi tot ninge cu ele

până mă ia ameţeala

virgulă acum, virgulă după, iaca virgulă acum,

că pot,că vreau, că mă deprimă

şi tot ce enervează eu ador.

părerea mea?

şi nu demult o am

şi nu oricum şi nu deprimă

că virgula lipseşte avangardismul aştern pe hârtie

şi –o mototolesc în versuri noi

de - adâncă meditaţie

mă recunoaşte intuiţia minţii mele

când pot, când vreau şi mă dispune

că tot ce m-ameţeşte eu ador.

absenţă

Marele absent...

între rămânere şi plecare

foarte aproape de continuitate

foarte aici de acolo.

Rămâi absent ...

Eu....aici...

Tu....acolo...

Oriunde   aici   şi    acolo

Oricum absenţi

şi

NOAPTE.

...ce-ar trebui sa aleg?

Sunt rânduri pentru omul dascăl, căruia i-am ascuns în irişi două flori-albăstrele, pe care le-am hrănit cu strălucire, le-am iubit cu lacrimă şi le-am mângâiat cu delicateţea privirii pe care-o am când sorb chiar şi aburul la o cafea…Mă înclin valorii lui de om şi-i mulţumesc…

ţie, tu, atât de Dedal şi înnoptat în apocrife de iubire

adun frunzele căzute la genunchii îngălbeniţi de toamnă

să le cuibăresc în irupţia căderilor suspine

lovind,sfărâmând, firimituri de ploaie grele.

tu, ţie, vis nebun în miez de neştire,

îţi mângâi umerii cu odihna-mi vie să-mi devii eu,

să ne fim noi – plângând picuri destine

când goală clepsidra le mai scurge

şi-aşa frunză - n poală nervură să ating

stai atât de veştejită toamnă

să te sărut timid şi să mă adie vântul

ascuns în colţul zâmbetului tandru…

...

pentru-o secunda

te pierd în zarea

necuprinsului ascuns

pentru-o secundă

obrazul arde şi se-nveninează

de moarte

pentru-o secundă

nu mă merit că-ţi plâng

timpul neştiut

pentru-o secundă…plâng

minute de zâmbire nesimţite

iarna curcubeie

întinsă pe sofaua
înserării
două steluţe din ochii ei
strigau sub coatele mele,
că prea multă lumină
le-orbea amintirea
cuvintelor valsând printre curcubeie.

atunci mi-am balansat picioarele
să le aduc mai aproape de
buzele sunetelor nerostite
în ritmuri mute
unde doar veşnice visuri
mai rămân pe sofaua strălucirii din ochii mei

August ..la nunta-ţi dinaintea noastră(omagiu)

la nunta-ţi ziua o s-adun
şi-am să-i cutreier noaptea
m-aştern apoi să te privesc
să smulg un fir de soartă-ţi

la nunta-ţi dinaintea noastră


ai s-odihneşti albastrul
vibrate, ostenite-atingeri
lumina lacrimă de diamant
nuanţe de poteci mimându-l

la nunta-ţi dinaintea noastră

tu, răsfăţată, a lungului final
atât de albă amintire-n vară
zâmbeşti cu toată tinereţea
în lunga rochie de bal

la nunta-ţi dinaintea noastră

O, Doamne! Cât eşti de frumoasă!
gingaş copil, contur de nor şoptit
îţ port azi trena şi-aştern mărgăritarul
ca să-l atingi în paşi de vals

la nunta-ţi dinaintea noastră


ai fi putut fi stea fără de moarte
ai fi putut fi geana – n nor clipit
dar răsăritul a cules floare de soare
să fredoneze melancolia mută


la nunta-ţi dinaintea noastră


priveşte cum respir cu tine
cum timpul tău secunde izolează
cu tine-n mine în ceas de deşteptare
un Univers…poteci şi…fluturi…


la nunta-ţi dinaintea noastră

18 august

Şi-am să te pierd în străluciri năucitoare
în necuprins iubindu-te pe-un vânt nebun
şi te adun sărac bătut de gânduri
să-ţi freamăt liniştea ce-a amuţit urând…


cu ochii-orbiţi privindu-te în limpezime
îmi poţi aduce privirea-n care te-oglindeşti
cu glasul ochilor să te cutremuri
salvându-ţi monorima singurătăţii-n doi


privesc în gol, nu joc nici ultima carte
nu mă păstrez nici umbră pe pleoapa ce-o clipesc
nu-mi iert din zâmbetul rămas pe buze
doar mă aştept să m-odihnesc la mal


atât de poposită şi-n pierderea lucidă
cerul s-a-nchis şi strigă:” Ai murit!”
eu: „Nu! Este doar vântul….eu
încă am culoarea şi obosesc iubind.

„Dar nu te-aud”…îmi strigă Cerul
şi nu-i răspund, că nu l-am mai rostit
i-am dăruit odihna şi-acum e sus
când am să-i cer cândva plutirea…

culori nerimelate

sunt albul îngerilor răsfăţată
iar ei sunt răsfăţaţii norilor
din palma mea

sunt crin în mâinile nebunului de pică
chip senin ce-mi
înfloreşte poezia buzelor de nea

sunt cerc învăluind rotirea
nerimelată lacrimă de strigăt
miraculosul dor al paşilor de dans

sunt gustul savuros al nefirescului din an
o lume-ntreagă
lângă aşteptarea ta

sunt fericita
femeie fără noapte
de-atâta-nflorire în uscăciunea ta


sunt roşu-aprins
întins pe albă mărginire şi-atât de
de sclipitoare oglindire-n mine


sunt sărată şi limpede ca marea
un val de mângâiata spumă
atâta de frumoasă nestăpânit aval

şi cât de-albastră feminitatea atinge rostul
pulsând magia încântării mele
atâta rugăciune aştern obositelor picioare
ce-au străbătut imensitatea-nfiorată
atât de mine dor….

…esenţe de iubire

CU ACEASTA POEZIE AM CONCURAT LA "ESENTE",DAR FARA SUCCES.
EU TOTUSI O POSTEZ AICI.

Te-adorm în poala
iubirii adolescentine.

Te mângâi
cu palmele sufletului.

Te nasc cer
strălucind lacrimi uscate.

Te respir cu lumina
cerului crud şi mişcător.

Te port furtună în vântul
fiorului din piele.

Te obosesc cu bucăţi
de iarnă uitate.

Te schimb în aripă de gând
pe tâmpla-mi-ndrăgostită,

Te-aud în nervurile
magnoliei înfloritei vină
că te mai am…
şi te silabesc
în doar pe tine
„te iu-besc…”

...martie pentru mama

...cântată e femeia
de doar acordul iubirii înfiorate.

Iubirea şi-a asumat
culoarea mamei mele:
...cu suflet-ntr-o uşoară tentă de
roşu...
...cu inima în bătăi scurte de
albastru...
...cu seninul ochilor în cromă de
maturitate mută...
...cu mâinile în tremur de
sărutări lăcrimate.

Iubirea şi- a asumat
culoarea mamei mele:
...cu suflet,
...cu inimă,
...ochi,
şi mâinile sărutate
de doar parfumul fiicei
lăcrămate.

TIE...

E poezia care mi-a adus bucurie...

http://revistaiuventa.blogspot.com/2011/02/castigatorii-concursului-de.html

ŢIE…

Ţi-am luat
INIMĂ
să înveţe să iubească
iarna…
Ţi-am trecut
degetele
prin părul secundelor
să înveţe să ticăie
tremur…
Ţi-am ascuns
nedumerirea îndrăgostirii
să înveţi să trăieşti
pentru mine…
Ţi-am târât
valul iubirii
până la picioarele sentimentelor
să înveţi să te deschizi
într-un suflet…
Ţi-am redat vocea,
şi m-a strigat:
”- Te-am învăţat…sunt EU!”
Şi este…iarnă.

Altarul unui trist sărut...

Sărută-mi ultimul poem de iarnă
să-l pot mima cu buzele ce-ţi tremur.
Striveşte plânsul paşilor în noapte,
şi nu îmi asculta bătaia mută pe zăpezi.

Sărută-mi visele ce-aleargă
spre-o iarnă ferită de ninsori.
Striveşte fericirea de atât albastru,
priveşte-o, zămbeşte doar pentru doi!

Sărută-mi viaţa dintre anotimpuri,
şi nu îmi renunţa la nici cea de apoi.
Striveşte cântecul pe malul,
ce-abia se mai aude în altar.

Striveşte-mi ultima suflare,
şi iarna lui aprilie nouăsprezece,
Sărută-mi mut nemuritoarea moarte,
şi ninge-mi amintirea unui om “demult”...

Rascolitele-mi crizanteme...

S-au răscolit frunzele toamnei,
Şi s-au pornit în zbor tăcut-
Tot răspândesc uscate vremi uitate,
Ce-au adunat parfumul de cărări postum.


Norocu-ntâmplător ruină prăfuieşte,
Într-un mănunchi de graiuri crizanteme,
Vor înflori frumoasele lor toamne,
Înduioşând pălite raze-n soare.

Şi nu-mi vor adia culoare rouă,
Şi nici rugina nu va da să plouă,
Doar liniştea-mi e tristă crizantemă
De-nvălurate stele albe ruginite.

...de apoi

sprijin prin frunze-mprăştiate
cădere, ploaie,
respiraţii noi...

şi tac,...m-ascund...foşnesc,
tremurător aleg microni,
şi-mi desfrunzesc
plăcerea grea a vieţii de apoi...

şi mă ridic, şi mă cobor,
şi mă aprind, ca să mă sting,
şi îmi tot cad ploi de respiraţii noi,
şi nu-mi foşnesc
nici moartea de apoi.

GALOP DE NEŞTIRE

mi-aştept…

durerea copitelor arse
în tropot amurg rătăcit

mi-aştept

prea-nstelata neştire
pe cerul pleoapei tale clipit

mi-aştept

nechezatul nevăzut în păşire
te chem la-nseratul trecut

şi…
…mă aştept…
azi
mâine
ori…mi-aştept…
în galop de …tine – obosit.

CE-A FOST

Ei şi-aparţin cu totul braţelor şi minţii,
doar buzele clipesc cu sete udă,
Vor căuta prin mângâiere crudă
extazul umbrelor tăcute

Îşi calcă lacrimă sub talpă
transcede dor oriunde-ar fi,
Timpul le naşte frunza goală,
atât de incomplet refugiu în nimic.

Agăţată subtilitate - n ezitare sacră,
Şi întâmplare chiuretată de raţionament,
Adună neaşteptată soartă indulgentă,
Epuizantă linie de „ Ce-a fost decent”.

CROMATICA

Atât de alb
Aşa de albă
Îmbrăţişare -n sărutare albă
Atât de alb
Aşa de albă
Sărutare-n-mbrăţişare albă
Atâta vers
Şi totul alb
Şi totul floare
Şi-atât de …alb
Şi alb abis
Plecăm în alb
Cu mâna …nufăr
……………..
Atâta alb
Tu!...
Depărtare albă.

ANOTHER CUP OF TANGO

Îţi vreau vestmântul rupt din senzualitatea pală,
Pictează-mă cu buze în doar sărac contur ucis,
Apleacă-ţi nesfârşirea …vâltoare în rafală,
Înfrigurează tremur,femeie, în răni de sânge amorţit.

Înfrigurate răni de sânge amorţit…

Te-apropii în minute, ore, zile, nopţi…destin!
Îţi gust nevoia de iubire în timpul indecis,
Mi te abandonez să te iubesc din plin
Atrăgătoare forme, apăsător parfum de - amor.

Înfrigurate răni de sânge amorţit…

Te voi înlănţui cu dansul pasiunii crunte,
Se pierd solfegii de cuvinte în atingeri mii,
Ce viu te simt mustind răcoarea ta, iubite,
O adiere de şuviţe prelinse pe-al meu sân.

Înfrigurate răni de sânge amorţit…

Şi foamea – mi de iluzie să moară,
În vene tangou - mbrăţişării apă arză,
Alungă-mă frumoasă, recheamă-mă amantă,
Înfrigurate răni de sânge s-amorţeşti.

Desfigurate răni de sânge dezmorţit…

Cât te iubesc!...Ţi-am zis?...Desfigurată rană de destin!

Şi plângi în rochia, mireasă!

Plângi!...
Şi-ascultă-ţi foşnetul durerii-n palma mea…

Plângi!
Şi clipa mea îţi va scurge infinita ta poveste…

Plângi şi plângi!...
Şi vara nu-ţi va fi vară-n toamna grea…

Şi plângi, mai plângi!...
Şi lasă-ţi curcubeul pe cerul visurilor mele…

Plângi?...
Dar să nu plângi la nunta mea,
când ploaia îţi strânge-n poală
lacrimile de dantela grea.