Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

Se afișează postările cu eticheta proza filosofica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proza filosofica. Afișați toate postările

marți, 2 septembrie 2014

Un alt inceput



A fost odată un timp de început, azi a luat sfârşit…Azi e tot el, puţin aburit, uşor ploios şi cuminte.
E un timp melancolic, pitit după o amintire în culorile toamnei, îl recunosc că şi lui i-am fost mamă.
Ieri i-am şoptit „somn dulce”…azi nu mai ştiu, deşi aş fi vrut, dar mâine sigur voi vrea să-l revăd în culorile altei toamne, doar eu să-i fiu mamă de împrumut.
Da, mă gândesc la acest început…un început din timpul maturităţii mele, şi –l bănuiesc temător,  timid, dar mă va întâlni, eu cu surâs stins, pentru că l-am învăţat în toate timpurile mele….e acelaşi, doar eu mai aproape de o altă maturitate. Începutule, vrei să fii copilul maturităţii mele?

duminică, 5 decembrie 2010

Artistul si...secundele ...

Ceaţa din cer şi din stele s-a rătăcit prin zăpezile şi gândurile unui anotimp. E anotimpul MEU, al descântatului frig cenuşiu.

Fulgii lovesc pătimaşa inimă şi se topesc aşteptând mângâierea unui cuvânt scris sau nescris.

“ Azi sigur o să-mi fie sete de alb,...de nesomn,...de lună,...şi de vânt de femeie!” spuse Artistul

Îşi soarbe ceaiul şi gândul încearcă să pătrundă secundele ticăite de pe noptieră.

Zâmbeşte. Le înţelege veşnicia care trece « ireversibil » pe lângă el; le-ar sparge ţăndări să le aştearnă bătăile doar la ora întrebărilor, dar le iartă, spunând:

- Bateţi-vă, voi, protocolul desfiinţării, eu rămân ce-am fost...”minutul vostru”.

Se aşeză la PC...În off, mesaj...

“Numără-ţi gesturile în paşi de secunde netrecute, şi continuă să fii...TU”..Id-ul?... “trecere_prin_suflet@...” .

“Mda...iar secunde!...Poate o să le mimez, le dau gustul unui sărut, şi dor...de vânt de femeie...

“ La multi ani !” se auziră voci în spate...O secundă ai şi pentru noi?”...Doar aşa ...pentru o “trecere prin suflet”!

“ Pentru voi...tot timpul nesomnului meu!...Mulţumesc « bis-urile » suflului meu însetat!”

joi, 21 octombrie 2010

NUANTE IN SPIRALA

Necuprinsul şi-a coborât existenţa spre o lume a aparenţelor. A făcut cunoştinţă cu ele...şi...Aparenţa 1= EL, substanţă neîndulcită a vieţii, şi...Aparenţa 2= EA, lipsa de voinţă imparţială a lui...Încântat!...Sunt Necuprinsul aparent cuprins de încântare.
EL şi EA coexistă într-o gândire oarbă, în care doar retina mai “naşte” echilibrul conştiinţei şi... veghea...Păşesc alături până aproape de cortina schopenhauriană, şi se trezesc personaje, EA...masca sâmburelui negru şi rău,...EL...masca vizionarului adamist, în faţa unui “niciun spectator”...doar zgomotul aplauzelor lor...Dar ce făcuseră?...Se sărutară ca-ntr-o iluzie suferind şi mai mult, înşelându-se pe faţă....apoi îşi dădură drumul mâinilor, şi EA cuprinse cu braţele ca-ntr-o îmbrăţişare întregul Univers spectator, şi-şi uită replica.
Se uită spre sufleor...în locul lui o umbră, hiperimagine a voinţei...Aşteptă şi sudoarea-i cuprinse fruntea ...uitase replica, dar EL o cuprinse de umeri, şi-i şopteşte ca o salvare:
- Creaţia!...Ea nu zise nimic, doar schiţă nuanţe şi-atinse pântecele şi eliberă un oftat...”diaboli”!...
Umbra freamătă ca-ntr-o zbatere monstruoasă, întorcându-şi o ultimă privire spre EA, slăbiciunea din memoria sa...şi se înălţă “ frumuseţe intr-o experienţă genială”....spre o altă convieţuire celestă.
Şi se tot înălţa în vremelnicie, el, “artista vates”, în spaţiul suflet nimicit cu totul, unde nici înger aripă nu şi deschis profanator:
- Voi, veacuri, pandative-n salbe, fiinţe adorabile de cuvânt şi gând...ciudată asemănare între voi, născuţi şi morţi în acelaşi timp, veţi rătăci...TU- sâmbure de-orgoliu, TU- biet negare de a trăi...
Ei, în aparenţă, nicio lumină nu-i mai alunecă pe faţă, nici pântec, mâini şi ochi, clipeşte doar timp trecut – prezent – viitor în gesturi vii de moarte, supremă energie de trăiri...fără de fiul...EL...tulburătorul spirit tânăr, CREATORUL.
Pătruns de-acum în tulburare, mai fu o scursă pasiune pentru preafrumosul chip iubit...minunea selenară... divina simţire, plăsmuire a conştiinţei sale... ”sophia”...
Cu dragostea iubitei, se vrea pierdut în sfera conştiinţei sale acolo unde UN devine DOI....şi unde... :
- Iubite, n-ai uitat nimic ?
- Ba da, pe tatăl, EL...artista diaboli...
- Dar oare ea ştia ?...