Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

miercuri, 28 decembrie 2011

iarna curcubeie

întinsă pe sofaua
înserării
două steluţe din ochii ei
strigau sub coatele mele,
că prea multă lumină
le-orbea amintirea
cuvintelor valsând printre curcubeie.

atunci mi-am balansat picioarele
să le aduc mai aproape de
buzele sunetelor nerostite
în ritmuri mute
unde doar veşnice visuri
mai rămân pe sofaua strălucirii din ochii mei


duminică, 23 octombrie 2011

Ralucai...

iubeam amândouă
suferinţa
şi-o ascundeam departe de tot
şi de noi

în aproape
liniştea de dincolo
doar tu ai trecut desculţă
fără ochii tăi

i-am păstrat să rătăceşti
prin liniştea de aici
şi atât de amară
în care doar noi două mai vedeam

nu-ţi regreta îndepărtarea
întreabă-ţi tălpile ţărânei
ce-o să te poarte pe potecă:
„- Voi sunteţi „ noi două”?

„- Suntem doar noi abandonate pe poteci!”

duminică, 2 octombrie 2011

Maxime

• În acest Univers ce musteşte de „neoameni” existenţa supraomului este o naştere şi renaştere din propria ficţiune a neputinţei.
• Dacă ritualurile funcţionează în cascadă, atunci tânărul va fi destul de conştient să fie vigilent şi legat măcar de unul dintre ele.
• Istoria iluziilor e scrisă uimitor între Cer şi Pământ,doar în fals manuscris.
• Cenuşa renaşterii mele se pierde în ceţuri temporale,doar că soarele străluceşte mult prea mult în atemporalitate.
• Mlaştina e un Paradis mizer, doar eu mă scald în limpezimile – i nesfârşite.
• Există „ a fost odată…”…Doar sufletul meu l-a spus de –atâtea ori, şi iar, şi altădată…Dar pentru ce? Desigur …că fără de el n-ar exista „şi-au trăit până la adânci bătrâneţi”. Nu am zis fericiţi!
• Uitarea e o spirală indiferentă la povara trecutului prezent.
• Sensul meu este sensul existenţial al Universului…Dar timpul? El nu are sens.
• Cenuşiul de la capătul alb este o bilă de argint pe care-o dai de-a dura, să-şi piardă inocenţa.
• „A fi”- necunoscut mie! Am fost,voi fi şi sunt. Ce sunt? O doar existenţă copulativă.
• Acolo? Probabil nemurirea stă stingheră călcând pe cioburile de drum uscat. Clar colbul e înfăşurat într-un nor ce-a presărat apă murdară!
• Fiecare om are păianjenul lui. Doar că eu stau ascunsă-n iarbă să ţes pânza pentru fiecare om.
• Conexiunea dintre mintea mea şi „pierdută-n mine”- este necunoscutul, sau - …nu-mi amintesc.
• Când cei îndrăgostiţi se vor pierde în secunde de fericire, înseamnă că au ajuns într-o intersecţie şi au greşit drumul.
• „ Eul” nostru? Lipsit de sens dacă nu suntem - noi cu noi – înşine.
• Nepăsarea dispare odată cu un cuvânt aruncat în grabă. Fiinţa amorţeşte tremurând căpătând culoarea umbrei. Nu ştiu de ce?!...
• Culoarea ochilor?...Oglinda sufletului. M-aş uita mai degrabă în suflet şi sigur ochii-i vor fi mai încercănaţi. De aceea culoarea sufletului meu este primăvara.
• Grădina de cuvinte? Ochii ce se pregătesc să sădească răzoare de amintiri plăcute şi trăiri colorate cu mii şi mii de fluturi.
• Am zis de atâtea ori „ţi-am zis azi cât de mult te iubesc?”, dar niciodată nu am fost întrebată „dar ce zi este astăzi?!”…

duminică, 11 septembrie 2011

Dialog autumnal

Eu: - Ce-ţi poate aţipi pe-un umăr ruginiu?
Tu: - Iubirea ta în chip de dimineaţă de toamnă…
Eu: - Şi dacă toamna e doar o picătură de dragoste?
Tu: - Sigur îmi va fi simfonie în acord de orice anotimp…
Eu: - Deci nu doar toamnă?...
Tu: - Îhî…doar tu, picătură cu picătură.

duminică, 21 august 2011

August ..la nunta-ţi dinaintea noastră(omagiu)

la nunta-ţi ziua o s-adun
şi-am să-i cutreier noaptea
m-aştern apoi să te privesc
să smulg un fir de soartă-ţi

la nunta-ţi dinaintea noastră


ai s-odihneşti albastrul
vibrate, ostenite-atingeri
lumina lacrimă de diamant
nuanţe de poteci mimându-l

la nunta-ţi dinaintea noastră

tu, răsfăţată, a lungului final
atât de albă amintire-n vară
zâmbeşti cu toată tinereţea
în lunga rochie de bal

la nunta-ţi dinaintea noastră

O, Doamne! Cât eşti de frumoasă!
gingaş copil, contur de nor şoptit
îţ port azi trena şi-aştern mărgăritarul
ca să-l atingi în paşi de vals

la nunta-ţi dinaintea noastră


ai fi putut fi stea fără de moarte
ai fi putut fi geana – n nor clipit
dar răsăritul a cules floare de soare
să fredoneze melancolia mută


la nunta-ţi dinaintea noastră


priveşte cum respir cu tine
cum timpul tău secunde izolează
cu tine-n mine în ceas de deşteptare
un Univers…poteci şi…fluturi…


la nunta-ţi dinaintea noastră



sâmbătă, 20 august 2011

Praf de cuvânt

Aveam atâtea să-ţi spun:
despre cioburile de pe umerii umbrei,
despre pământ de la începutul sentimentului cenuşă
despre o stâncă pură din centrum mundi
despre acea cută din rămăşiţele umane
chiar şi despre mine ca secundă din eternitate
despre un strigăt carbonizat în pielea cuvântului,
poantele balerinei care-am fost şi-am sângerat
despre metamorfoza florilor anorexice
despre rubinul de la gâtul meu şi postmodernitate
despre dalele violet şi uleiuri pe pânza goală
despre piesa de teatru a cărei
spectatoare am fost,
despre haloul pierderii şi-al neputinţei
despre…
………………………………………….
Aveam atâtea să-ţi spun,dragul meu!
Rămâne amânarea somnului din care te vei trezi;
când mai am timp să mă gândesc câte aş avea să-ţi spun…

Nebun pământ, să nu-ţi alegi anotimpul pentru trezirea dintr-un praf de cuvânt!




vineri, 19 august 2011

ÎNŢELEPCIUNE


Când te-ai abandonat, preludiul incomparabilei învingeri va dispărea în paradoxuri-şuvoaie de patimă. Prea slabi şi prea plini de neistovite iluzii. Niciodată nu voi îmbătrâni cu mine însămi. Paradoxal!



Uite-mi braţele
înfloresc în floare de cireş,
se aruncă
în dogoarea mângâietoare ale soarelui,
şi-i inspiră
memoria prezentă
a timpului de ieri.


Ce înflorită şi aprinsă
iubire de tine!


Scrijelită-mi tulpina
fredonează cântul dulce
al ispitei
şi se-nvăluie-ntr-un dans
în ameţitoare fructe
de cireş amar.


O, bucurie amară!
O, prea fertilă floare de cireş!
A câta oară eşti îmbrăţişată,
şi cât de vinovată
că trăieşti
să-nfloreşti?!...

„- Anotimpul are îmbrăţişarea la orice înflorire a ta!”

Al cui e gândul?



În mine un tine a rămas

La fiecare nor scurg furtuni în noapte
lui să-i prelingă stele - amante în dar…
mă rog ca taina să-i sărute dorul
……………………………………….
în gând
un "mine" a rămas...

Tresar rezemată cu spatele de-o piatră
estetizată de cioplituri
de pasiuni şi ...tu.

In jur, doar gânduri naufragiate
şi- un trup cu mângâieri şi
buze moi…
Eşti eu şi sunt atâta...tu, iubite,
sortiţi ne suntem
într-o altă viaţă
ca nebunia iubirilor de ieri…

joi, 18 august 2011

18 august

Şi-am să te pierd în străluciri năucitoare
în necuprins iubindu-te pe-un vânt nebun
şi te adun sărac bătut de gânduri
să-ţi freamăt liniştea ce-a amuţit urând…


cu ochii-orbiţi privindu-te în limpezime
îmi poţi aduce privirea-n care te-oglindeşti
cu glasul ochilor să te cutremuri
salvându-ţi monorima singurătăţii-n doi


privesc în gol, nu joc nici ultima carte
nu mă păstrez nici umbră pe pleoapa ce-o clipesc
nu-mi iert din zâmbetul rămas pe buze
doar mă aştept să m-odihnesc la mal


atât de poposită şi-n pierderea lucidă
cerul s-a-nchis şi strigă:” Ai murit!”
eu: „Nu! Este doar vântul….eu
încă am culoarea şi obosesc iubind.

„Dar nu te-aud”…îmi strigă Cerul
şi nu-i răspund, că nu l-am mai rostit
i-am dăruit odihna şi-acum e sus
când am să-i cer cândva plutirea…


miercuri, 17 august 2011

Albastrul florilor de câmp

ţi-am sărutat iubirea devastată
din creştet până-n tălpi
şi mult prea plină de tine, iubire mută,
am presărat petale din iarbă de cicori


plătesc un câmp de-albastru
să-mi lase palmele s-atingă
catifelatul dor de răsărit din valsul
ce-l fredonez şi-acum desculţă


atât de-albastră mi-e mirarea
că taina florii o tot scutur
dar am să-i tot valsez înfiorarea
s-o pot atinge când voi fi flutur



şi-o să se-ntâmple- n zbor albastru
să-i satur dragostea şi pasul
când eu voi fi deja mireasa
pe-un dor de aripă sihastră

şi n-am să te urăsc nicicând….îmbrăţişarea mea albastră

marți, 16 august 2011

IT MATTERS TO ME





gătită cu cercei de smoală
învălui cu adânc dezmăţ
şi - ndrăgostesc altarul de îngheţatul dor

(suntem atât de necuprinşi în tremurul de -altadata!)

mi-alunec norul pe sânul drept
şi îi ador trupul aşternut
pe – ntinsa - mi pagină de lotuşi.

(şi suntem atât de necuprinşi în tremurul de altadata?!)

nebănuită
prăfuita clipă de amor
sorbită îmbrăţişare a pleoapei
cu
doar… eu frumoasa rimelată
tu trista-ţi strălucire de decor

(atât de necuprinsă-i pagina de altădată!)




luni, 15 august 2011

...gol trecator

Trecătoare,
sub paşii tăi
schimb nisipul
cu viaţă verde
şi seminţe
de fructe
de
umbră

(umbră de semantică)

Trecătoare,
pe-o fâşie
de ţărmuri
găsesc
oceanul
după o ramură înflorită
în o mie de cuvinte

(semantică-n aval)


Trecătoare,
pentru o secundă
iubesc
visul abandonat
risipind vânt până la poarta
cerului dintre noi

(semantică - noi)


Trecătoare,
mă opresc
şi-mi aşez părul
pe umărul gol
îl mint că-i el, infinitul
ce-l mângâie

(semantică –el)



Trecătoare,
mi-ascund faţa
în palme şi n-o să plâng
îi fur zâmbetul trecător



Şi,
trecător
mi-adun amintirile-n palme
şi le ador
că-s tot ca mine trecătoare

(semantică trecătoare)

culori nerimelate

sunt albul îngerilor răsfăţată
iar ei sunt răsfăţaţii norilor
din palma mea

sunt crin în mâinile nebunului de pică
chip senin ce-mi
înfloreşte poezia buzelor de nea

sunt cerc învăluind rotirea
nerimelată lacrimă de strigăt
miraculosul dor al paşilor de dans

sunt gustul savuros al nefirescului din an
o lume-ntreagă
lângă aşteptarea ta

sunt fericita
femeie fără noapte
de-atâta-nflorire în uscăciunea ta


sunt roşu-aprins
întins pe albă mărginire şi-atât de
de sclipitoare oglindire-n mine


sunt sărată şi limpede ca marea
un val de mângâiata spumă
atâta de frumoasă nestăpânit aval

şi cât de-albastră feminitatea atinge rostul
pulsând magia încântării mele
atâta rugăciune aştern obositelor picioare
ce-au străbătut imensitatea-nfiorată
atât de mine dor….

sâmbătă, 12 martie 2011

…esenţe de iubire

CU ACEASTA POEZIE AM CONCURAT LA "ESENTE",DAR FARA SUCCES.
EU TOTUSI O POSTEZ AICI.

Te-adorm în poala
iubirii adolescentine.

Te mângâi
cu palmele sufletului.

Te nasc cer
strălucind lacrimi uscate.

Te respir cu lumina
cerului crud şi mişcător.

Te port furtună în vântul
fiorului din piele.

Te obosesc cu bucăţi
de iarnă uitate.

Te schimb în aripă de gând
pe tâmpla-mi-ndrăgostită,

Te-aud în nervurile
magnoliei înfloritei vină
că te mai am…
şi te silabesc
în doar pe tine
„te iu-besc…”

duminică, 6 martie 2011

...martie pentru mama

...cântată e femeia
de doar acordul iubirii înfiorate.

Iubirea şi-a asumat
culoarea mamei mele:
...cu suflet-ntr-o uşoară tentă de
roşu...
...cu inima în bătăi scurte de
albastru...
...cu seninul ochilor în cromă de
maturitate mută...
...cu mâinile în tremur de
sărutări lăcrimate.

Iubirea şi- a asumat
culoarea mamei mele:
...cu suflet,
...cu inimă,
...ochi,
şi mâinile sărutate
de doar parfumul fiicei
lăcrămate.

duminică, 27 februarie 2011

gandul fluturelui: TIE...

http://revistaiuventa.blogspot.com/2011/02/castigatorii-concursului-de.html

TIE...

E poezia care mi-a adus bucurie...

http://revistaiuventa.blogspot.com/2011/02/castigatorii-concursului-de.html

ŢIE…

Ţi-am luat
INIMĂ
să înveţe să iubească
iarna…
Ţi-am trecut
degetele
prin părul secundelor
să înveţe să ticăie
tremur…
Ţi-am ascuns
nedumerirea îndrăgostirii
să înveţi să trăieşti
pentru mine…
Ţi-am târât
valul iubirii
până la picioarele sentimentelor
să înveţi să te deschizi
într-un suflet…
Ţi-am redat vocea,
şi m-a strigat:
”- Te-am învăţat…sunt EU!”
Şi este…iarnă.