Maxime

• În acest Univers ce musteşte de „neoameni” existenţa supraomului este o naştere şi renaştere din propria ficţiune a neputinţei.
• Dacă ritualurile funcţionează în cascadă, atunci tânărul va fi destul de conştient să fie vigilent şi legat măcar de unul dintre ele.
• Istoria iluziilor e scrisă uimitor între Cer şi Pământ,doar în fals manuscris.
• Cenuşa renaşterii mele se pierde în ceţuri temporale,doar că soarele străluceşte mult prea mult în atemporalitate.
• Mlaştina e un Paradis mizer, doar eu mă scald în limpezimile – i nesfârşite.
• Există „ a fost odată…”…Doar sufletul meu l-a spus de –atâtea ori, şi iar, şi altădată…Dar pentru ce? Desigur …că fără de el n-ar exista „şi-au trăit până la adânci bătrâneţi”. Nu am zis fericiţi!
• Uitarea e o spirală indiferentă la povara trecutului prezent.
• Sensul meu este sensul existenţial al Universului…Dar timpul? El nu are sens.
• Cenuşiul de la capătul alb este o bilă de argint pe care-o dai de-a dura, să-şi piardă inocenţa.
• „A fi”- necunoscut mie! Am fost,voi fi şi sunt. Ce sunt? O doar existenţă copulativă.
• Acolo? Probabil nemurirea stă stingheră călcând pe cioburile de drum uscat. Clar colbul e înfăşurat într-un nor ce-a presărat apă murdară!
• Fiecare om are păianjenul lui. Doar că eu stau ascunsă-n iarbă să ţes pânza pentru fiecare om.
• Conexiunea dintre mintea mea şi „pierdută-n mine”- este necunoscutul, sau - …nu-mi amintesc.
• Când cei îndrăgostiţi se vor pierde în secunde de fericire, înseamnă că au ajuns într-o intersecţie şi au greşit drumul.
• „ Eul” nostru? Lipsit de sens dacă nu suntem - noi cu noi – înşine.
• Nepăsarea dispare odată cu un cuvânt aruncat în grabă. Fiinţa amorţeşte tremurând căpătând culoarea umbrei. Nu ştiu de ce?!...
• Culoarea ochilor?...Oglinda sufletului. M-aş uita mai degrabă în suflet şi sigur ochii-i vor fi mai încercănaţi. De aceea culoarea sufletului meu este primăvara.
• Grădina de cuvinte? Ochii ce se pregătesc să sădească răzoare de amintiri plăcute şi trăiri colorate cu mii şi mii de fluturi.
• Am zis de atâtea ori „ţi-am zis azi cât de mult te iubesc?”, dar niciodată nu am fost întrebată „dar ce zi este astăzi?!”…