iubeam amândouă
suferinţa
şi-o ascundeam departe de tot
şi de noi
în aproape
liniştea de dincolo
doar tu ai trecut desculţă
fără ochii tăi
i-am păstrat să rătăceşti
prin liniştea de aici
şi atât de amară
în care doar noi două mai vedeam
nu-ţi regreta îndepărtarea
întreabă-ţi tălpile ţărânei
ce-o să te poarte pe potecă:
„- Voi sunteţi „ noi două”?
„- Suntem doar noi abandonate pe poteci!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu