Praf de cuvânt

Aveam atâtea să-ţi spun:
despre cioburile de pe umerii umbrei,
despre pământ de la începutul sentimentului cenuşă
despre o stâncă pură din centrum mundi
despre acea cută din rămăşiţele umane
chiar şi despre mine ca secundă din eternitate
despre un strigăt carbonizat în pielea cuvântului,
poantele balerinei care-am fost şi-am sângerat
despre metamorfoza florilor anorexice
despre rubinul de la gâtul meu şi postmodernitate
despre dalele violet şi uleiuri pe pânza goală
despre piesa de teatru a cărei
spectatoare am fost,
despre haloul pierderii şi-al neputinţei
despre…
………………………………………….
Aveam atâtea să-ţi spun,dragul meu!
Rămâne amânarea somnului din care te vei trezi;
când mai am timp să mă gândesc câte aş avea să-ţi spun…

Nebun pământ, să nu-ţi alegi anotimpul pentru trezirea dintr-un praf de cuvânt!