Ai venit?
fă-te comod în suflet
va fi o iarnă grea
se vor înzăpezi iubirile
viscolite de lacrimi
de fericire
vor înflori până sus
ferestrele cu fiori de gheaţă
focul va pâlpâi liniştit
în lumina zâmbetului meu.
Anotimpule, nu mă împarţi cu
nimeni, am sufletul atât de plin de tine!
M-am întrebat într-o zi dacă fluturii zboară şi iarna şi mi-am zâmbit tâmp, râzând în sinea-mi de cum pot gândi. Mai târziu, într-un viscol orbitor de alb, un roi de fluturi mi-a invadat interiorul.
RăspundețiȘtergereChiar, cine poate face pârtie prin troienele iubirii?
Habar nu am. Sau...doar fluturii.
ȘtergereSi la randu-ti cerni cuvinte pe asfaltul de pe suflete, incercand cu alb sa acoperi prea gri-ul cotidianului. Te umple, deci, de iarna caci mult ai de acoperit... Poate sub atata greutate se va crapa asfaltul sufletelor. De nu, la primavara se vor topi si se vor duce catre mare. Acum intelegi de ce iubesc marea? Acolo se duc cuvintele topite... Si valurile mi le arunca pe toate la picioare...
RăspundețiȘtergereAsa ma faci sa visez la...atat de indepartata mare!
Ștergere