Tic-tac în noapte

a ticăi în părul tău nopţi cu secunde-stele

e ca şi când orele le-am trăit cândva

prea lungi prea ascultări fine în ureche

a ticăi în joc de cuvinte secunde-stele

e ca şi când trăirea am veşnicit-o cândva

prea eterna prea luciferica – ceasului neîntors

a ticăi minutarele pe cadranul morţii

e ca şi când întunericul lipseşte de la mâna dreaptă

prea stângace prea paradisiacă expresionist veşnicită

a ticăi în spaţiul trupului tău

e ca şi când veşnicia e infirmă fără tine

prea minut prea secundă de atemporalitate

păreri şi adoraţie

părerea mea

tot ninge, şi nu demult,

şi nu oricum, şi mă deprimă

nu-mi place, cum virgule aştern pe hârtie

şi tot ninge cu ele

până mă ia ameţeala

virgulă acum, virgulă după, iaca virgulă acum,

că pot,că vreau, că mă deprimă

şi tot ce enervează eu ador.

părerea mea?

şi nu demult o am

şi nu oricum şi nu deprimă

că virgula lipseşte avangardismul aştern pe hârtie

şi –o mototolesc în versuri noi

de - adâncă meditaţie

mă recunoaşte intuiţia minţii mele

când pot, când vreau şi mă dispune

că tot ce m-ameţeşte eu ador.

Printre astre...in memoriam

m-am căutat în noaptea oarbă

când nu m-am regăsit destin în stele

păşeam bâjbâind într-o viaţă moartă

şi nu-ncăpeam de grele mângâieri serene

m-am resemnat cu - orbirea sacră

am atins aripile îngerilor din senin

 uşor m-am înălţat până ce-naltul

l-am învăţat, în timp, să-ngroape

îmi luminează ochii de iubirea

stelei ce-a murit demult în noi

şi nu ştiu, soarele mi-arată norul

pe care-adorm când rănile nu dor

Unde eşti zâmbet, de ce nu-mi eşti pe obraz?

Ne(noroc)

De nenoroc ţi- atârnă sufletul ca de viaţă,
Ţii în palme pământul, luna, soarele şi norii,
Tresari din tot auzul când l-au atins condorii,
Şi stelele din spice dansează ca – ntr - o horă.

Ţi-e nenoroc privirea, în crunta ei putere,
În  zbatere furtună si moarte necrăiască,
În miturile legii dorm doruri şi mistere,
Ca-n golurile lumii intens de nefirească.

Ţi-e nenorocul ca floarea unghiei sonore,
Mireasma de lumină şi leacul nimicnicit.
Închinăciunile - ascund în ierburi încrucind.

Dar nenoroc ţi-e încă şi mai presus de toate,
Câte n-ajunge gândul şi cerul nu le ştie.
Şi aşteptarea boleşte-n tristeţea care nu învie:

Ce nu să fie poate şi nu va putea să fie?...