TEORII IEFTINE

Adesea, mă întreb dacă am fi mai fericiţi, dacă am fi fericiţi. De ce spun asta? Că o atât de mare parte a spiritului nostru este ocupată cu nemulţumirea, încât sunt sigură că dispariţia bruscă prin absurd a acestei constante, ar lăsa un gol cu greu umplut cu altceva.
Îmi rostogolesc secundele într-o oboseală a trecutului apropiat şi tristeţea nu se opreşte...doar cântă, nu într-un sunet purificator, ci într-o îndrăzneală eşafodată în teorie...TEORIA PLICTISELII DE MINE.
Mi-am interzis astfel existenţa, şi să mă ocup de ...gol. Cu responsabilitate mi-am pus deoparte, într-o cutiuţă de lemn, bănuiala, cam în colţul din dreapta, şi am păstrat loc pentru a doua zi pentru...ambiguitate...Am aşezat-o în partea stângă, şi-am lăsat loc pentru a treia zi...pentru ironie, şi-am aşezat-o între cele două...şi nu mai era deja loc. Le-am închis ermetic, pentru ca a patra zi, să le găsesc aşezate haotic.
Nu am bănuit o clipă că se sufocau una lângă cealaltă, că mureau într-o ironie ieftină, şi că doar golul plin al neînsemnatei mele cutii le mai aparţinea ca-ntr-o inexistenţă trecută.

Blestemul intelepciunii

Din păcate, înţelepciunea nu iartă. M-aş trăda ieftin să cred că am frumuseţea înţeleaptă să trezesc binele omului veninos, blestemat să-şi urmărească viaţa din tragedie-n dramă.
L-am manipulat, l-am constrâns şi conştientizat în dirijor dirijat de-o falsă iubire.
I-am dat chip, suflet şi trăire, l-am înecat în nimicuri, şi l-am îmbrăcat în expresie...arată bine...e...fiinţa iubită...
Întors spre mine, a avut un prim impuls: bunătatea...dar...s-a pierdut în suferinţă. Apoi, al doilea impuls: iubirea...dar a pierdut-o în ignoranţă, deşi nu recunoaşte, pentru că e realitate-fiinţa iubită, infinit de exterioară şi...însumare.
Câtă înţelepciune ne va fi posibilă să ne separe de condiţia de om?!

A sti ca nu esti

E o slabiciune în stare să-mi anuleze dependenţa de zâmbet?...Secreţia gândului că poezia n-a uitat că sunt o poezie, că totul se deformează în deznădejde, că pudoarea pare singurătate nedefinită, că “ a fi” cuvântă silabisit “ a şti că nu eşti”, că primejdia iminentă este povestea fără happy-end.
Orice pretind de la mine este puţina modestie şi să comit eleganţă iernii în care să fiu condamnată la îngheţ subiectiv,şi la aninarea ţurţurilor ţâşniţi din retina sublimului albastru.
Mâ dezgheţ într-un ocean de nesăbuinţă şi mă înec impresionată de imensitatea realităţii în care nu mai am nicio slăbiciune.

Altarul unui trist sărut...

Sărută-mi ultimul poem de iarnă
să-l pot mima cu buzele ce-ţi tremur.
Striveşte plânsul paşilor în noapte,
şi nu îmi asculta bătaia mută pe zăpezi.

Sărută-mi visele ce-aleargă
spre-o iarnă ferită de ninsori.
Striveşte fericirea de atât albastru,
priveşte-o, zămbeşte doar pentru doi!

Sărută-mi viaţa dintre anotimpuri,
şi nu îmi renunţa la nici cea de apoi.
Striveşte cântecul pe malul,
ce-abia se mai aude în altar.

Striveşte-mi ultima suflare,
şi iarna lui aprilie nouăsprezece,
Sărută-mi mut nemuritoarea moarte,
şi ninge-mi amintirea unui om “demult”...

Artistul si...secundele ...

Ceaţa din cer şi din stele s-a rătăcit prin zăpezile şi gândurile unui anotimp. E anotimpul MEU, al descântatului frig cenuşiu.

Fulgii lovesc pătimaşa inimă şi se topesc aşteptând mângâierea unui cuvânt scris sau nescris.

“ Azi sigur o să-mi fie sete de alb,...de nesomn,...de lună,...şi de vânt de femeie!” spuse Artistul

Îşi soarbe ceaiul şi gândul încearcă să pătrundă secundele ticăite de pe noptieră.

Zâmbeşte. Le înţelege veşnicia care trece « ireversibil » pe lângă el; le-ar sparge ţăndări să le aştearnă bătăile doar la ora întrebărilor, dar le iartă, spunând:

- Bateţi-vă, voi, protocolul desfiinţării, eu rămân ce-am fost...”minutul vostru”.

Se aşeză la PC...În off, mesaj...

“Numără-ţi gesturile în paşi de secunde netrecute, şi continuă să fii...TU”..Id-ul?... “trecere_prin_suflet@...” .

“Mda...iar secunde!...Poate o să le mimez, le dau gustul unui sărut, şi dor...de vânt de femeie...

“ La multi ani !” se auziră voci în spate...O secundă ai şi pentru noi?”...Doar aşa ...pentru o “trecere prin suflet”!

“ Pentru voi...tot timpul nesomnului meu!...Mulţumesc « bis-urile » suflului meu însetat!”