Voi încerca să te pătrund cu sufletul, iar până atunci, în aşteptarea unei picături de apă, voi fi fost doar găndul plin de jarul rumorilor neştiute. Intotdeauna-ţi voi însoţi dimineţile pline de soare...
Viaţa nostra se asterne nesfarsita, neschimbătoare la miezul nopţii.
Ea trebuie, din necesitate, să fie întotdeauna la miezul nopţii pentru noi.
Deci, cum a fost posibil ca soarele sa strălucească, doar in miezul nopţii mele? Sa-ti fi uitat radacinile in nepasare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu