Orele se scurg şi aşteptarea devine apăsătoare…nimic concret,doar trecători, simpli, grăbiţi, şterşi.
Aşezată pe o bancă, îi priveam uimită cum păşesc nesiguri înspre ceva, …oriunde şi nicăieri…Doamne, ce inconştienţă să nu-şi amintească de finala „Tangoului în doi”!
Şi s-au înscris de când s-au născut!...Au certificat „in presentia” , finalul îl vor face pe marea scenă din spatele meu…Decorurile sunt pregătite, m-am gândit demult la ele…stofe grele-cortina, panourile - orizonturi în declin, fondul sonor-tangoul…
Să nu fi învăţat paşii?...Evident nici eu nu-i ştiu, am schimbat partenerul, şi-am luat-o de la capăt…dar nu am ajuns la sfârşit. Începeam alţi paşi, îi notam, ştergeam cu câte o lacrimă de soare greşelile păşite neintenţionat…dar nu găseam deznodământul apoteotic.
Dansul este extrem de dificil fără coregraf…al meu a murit demult, şi am învăţat singură, am muncit din greu…dar …singură…Priveam în oglindă…eram eu, aceeaşi de ani, doar eu….reflectată de ani şi ani…De două ori a apărut câte o umbră, nu s-a conturat, probabil lumina a fost difuză, dar …a apărut.
Dar o umbră nu poate păşi sigur, e doar o umbră, aşa a vrut să fie…Cum să dansezi cu o umbră?...
Acum aştept concurenţii….cei care sunt înscrişi pe afiş…MAREA FINALĂ…TANGOUL NEMURIRII IN DOI….Deja încep să vină… „ele” sunt graţioase, feminine şi…îndrăgostite de …”ei”…Şi pe „ei” îi văd …îndrăgostiţi, nu sunt…umbre!…
Zâmbesc atât de fericită, că spectacolul se va ţine…mă temeam…
Sunt concurentul numărul 1…şi …doar eu…Am învăţat şi paşii „umbrei”…ştiam că voi avea un final „din umbră”.
Toţi sunt pregătiţi, dar eu sunt prima…noi suntem primii. Mă ridic, e deja timpul!
- Dansezi?....Sunt eu…iubirea mea! Păşeşte într-un final tangou al nemuririi tale…Eu te voi însoţi, nu am învăţat încă paşii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu