Eu: Ştii ce
m-a durut
azi-noapte?
Că-mi poţi
trece prin minte
Şi că
tot pustiul meu
Îl vei
putea întoarce împotriva-ţi!
Răspuns:
Îmi intră dorul
tău prin piele
până la măduva plină
de meduzele
microscopice
când simt
acostarea scoicilor
insuflându-mi
nemurire
că vei deveni perlă…
Sunt dureri când trece os prin os, darămite minte prin suflet şi invers. Şi când sufletul trece prin suflet, fiecare moleculă de lumină, vizibilă în mod normal doar microscopic, se transformă într-un soare ce încălzeşte fiecare particulă a fiinţei.
RăspundețiȘtergereDe aceea e ceaţă pe aici pe la mine.
ȘtergereDeschide fereasta sufletului, dar larg, ceaţa va dispărea şi soarele îşi va face culcuş. Fiecare microunivers sufletesc are nevoie de un soare.
ȘtergereLa propriu e ceaţă! :D
RăspundețiȘtergereE ceaţă de advecţie, nu de radiaţie, o să treacă mâine, când va ieşi soarele. :D
ȘtergerePerla? Lacrimi framantate in jurul unei farame din ce a fost candva un univers. Lacrimile ii invelesc suferinta si il recreaza ... Pustiu? Tainuitor de comori ingropate. Pustiul e binar... In el fie iti gasesti fericirea, fie moartea...
RăspundețiȘtergereCand mana mea da contur unei farame de praf si lacrima ii zambeste discret, ma astept sa risipesc putina fericire in coltul cuvintelor necuvinte. Apreciez ca iti faci timp din netimp!
RăspundețiȘtergere