…sunt complicaţie prin natura cerului din ochii mei, şi nu vă imaginaţi că am ochii albaştri…nu…ci prin doar seninătatea şi blândeţea cu care privesc totul în jurul meu.
…de multe ori cerul e înnorat…dar e…indecis…şi departe de privirile celor din jur…aici e o problemă…cerul ochilor mei de deasupra vieţii lor…NU EXISTĂ!...înseamnă că voi fi senin….dar ei?...să nu aibă nici un cer?...să nu aibă nicio aspiraţie?...Dilemă…sau…nu!...
…oricum cerul nu-şi ascunde nepăsarea, ci doar umbra…pe care o clipesc cu genele negre, din care din când în când mai picură, câte-o lacrimă pe deasupra vieţii de apoi…
Să fiu eu cerul de care se agaţă cu seninătate…”acei oricine, sau nimeni”?...Parcă totuşi aş prefera să fiu fluture care pluteşte deasupra mizeriei din…cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu