AUTOPORTRET MINŢIT

Moto: Să nu fii chemat la funeraliile propriului tău vis!...

Noapte târziu.
Mi-am împrumutat pentru prima dată… gândul… unei stele. I l-am dat o secundă şi mi l-a minţit.
Mi-am împrumutat noaptea unui…Înger…I l-am lăsat o secundă şi a minţit-o….Şi s-a făcut zi.
Mi-am împrumutat …singurătatea unei poveşti ireale…I-am lăsat-o o secundă, şi a minţit-o.
Nu am mai avut nimic de împrumutat…şi mi-am lăsat iubirea o secundă şi s-a minţit cu tine CEL care ai fost OM – ÎNGER ÎNTR-UN GÂND ÎN SINGURĂTATE-ŢI!

CE-A FOST

Ei şi-aparţin cu totul braţelor şi minţii,
doar buzele clipesc cu sete udă,
Vor căuta prin mângâiere crudă
extazul umbrelor tăcute

Îşi calcă lacrimă sub talpă
transcede dor oriunde-ar fi,
Timpul le naşte frunza goală,
atât de incomplet refugiu în nimic.

Agăţată subtilitate - n ezitare sacră,
Şi întâmplare chiuretată de raţionament,
Adună neaşteptată soartă indulgentă,
Epuizantă linie de „ Ce-a fost decent”.

ADVERBUL LOR

Aici, plutirea îngerilor se agaţă streaşină de degetele artistului care modelează tăcerea…
Aici, iubeşti şi urăşti deopotrivă culoarea unui nume fără nume şi-atâta sete arteziană te va copleşi echidistant.
Aici, capricii de destine, miros de proaspăt şi venin „Înger şi demon”, reunire El, Ea…Ei într-un ”Destul”… unul inimă, şi celălalt chin.
Aici tangouri verticale în pas de deux, vibrante forme piedestale, punct şi vedere, pictura muzicii cu propriile lor tălpi.
Aici un „bună dimineaţa”, „ rămâneţi”, „ reveniţi” în negru impermeabil.
Aici să fie prea târziu?
Desigur…cui îi pasă?
Şoptiţi-le până nu le este în culoare prea puţin.

EXERCIŢIU CU BURTICA PLINĂ

Să facem un exerciţiu de imaginaţie: o masă, trei pahare şi un evantai. Încăpere semiobscură şi mult fum de ţigară.
Primul fum duce paharul la gură şi-l soarbe până la fund.
Al doilea fum duce al doilea pahar la gură, şi-l bea pe jumătate.
Cel de-al treilea pahar rămâne intact. E plin secunde, minute şi ore, şi…fum peste tot. Linişte.
Este ridicat evantaiul de pe masă şi tot fumul se risipeşte. Pe masă doar paharul plin şi …ţigară arsă. Eram sigură că am uitat ceva : arderea stinsă a unui fum de ţigară.
Şi mai e ceva! Jumătatea cealaltă a paharului…

NU-MI PLANGE

Există cel puţin un singur motiv în viaţă să crezi că nu-ţi auzi singură vocea ta. Acela că vibrează spaţiul liber dintre inimă şi gândirea rece în care există nodul în gât.
Reuşeşti să înghiţi în secunde şi murmuri vorbe neînţelese, te detaşezi şi te întorci la cotidian în care doar tu eşti prinţesa frumoasă şi nefericită.
Nu te ascunzi, doar te întorci cu spatele la tot ce iubeşti, să-ţi dovedeşti că eşti ceea ce ai fost dintotdeauna, femeia nimeni, şi să dăruieşti ce ţi-a mai rămas, condescendenţa ta, împărăţiei căreia îi eşti sortită.
Ştii că-ţi faci a doua cafea sau nessul cu aroma doar de tine ştiută, pe care eşti atentă s-o serveşti doar din ceştile rafinate, că eşti ceea ce eşti şi-o savurezi până la ultima picătură, cu o nestăpânită poftă şi….scrii, fără să mai răspunzi la vreun telefon.
Câtă nevoie mai ai de el? Acest rău necesar – repetabilitate cu iz de viaţă îngrijorător deja-vu-istă. Nu mă abandonez, stau alături de mine devotată să fiu martoră ridicării mele, doar pentru că-mi place ploaia, cu picurii ei reci prelingându-se pe trupul meu, dar şi pentru că-mi place noaptea în care aud ploaia şi tăcerea întunericului ei, şi poate pentru că aştept TIMPUL să se îndrăgostească de mine şi să-l hrănesc cu secunda zâmbetului meu. Atât mai zâmbesc, atâta-mi pot permite: o secundă!
Dacă mi-ar destăinui că el este OMUL, l-aş respinge şi va ştii de ce!...Pentru că nu ar avea bătăile inimii conturate, că n-ar avea mâna care s-o ducă la tâmplă, şi nici sufletul nu l-ar avea cu el, că nu a învăţat să le aibă.
Dacă mi-ar spune că este IUBITUL meu, atunci l-aş îndrepta către o CALE cu peşteri întunecoase, nimic egoist, ci pentru răcoarea locurilor neexplorate ca să- şi găsească IDENTITATEA, jertfirea aceea a înfloririi, şi să ardă dorinţa întâi pentru el.
Dar TIMPUL nu vine încă, se opreşte întru jertfire în subconştient, şi cu înţelepciunea nemăsurată să lase alt gol în sufletul altei femei. Nu va reuşi fericirea supremă decât pentru o secundă, secunde pierdute pe rând şi vlăguit de atâta efort …tace, îmbogăţindu-se cu altă slăbiciune:femeia nr. 2, a secundei nr.2.
FEMEIA. Femeia e bogăţie spirituală prin sentimentul de vinovăţie că nu are TIMP şi că povestea ei rămâne neterminată într-un …timp minuscul.
Dar să revin la EU –FEMEIA, singura preocupare în timp, nu din orgoliu, din contră, mi-e frică să nu mă prăbuşesc,că sunt atrasă de trăiri profunde, de vestea apropierii lor, de instabilitatea acestora şi indiferenţă totodată.
Iubesc indiferenţe, că-şi aleg puncte de referinţă suflete goale, iubesc „gesturi simple” care să mă orienteze într-o rugăciune, iubesc ceea ce nu iubeşte nimeni, amintirea!Ea mi se aşează mimetic pe umăr să agonizeze într-o sărutare prelungă, şi-mi sprijin fruntea pe genunchi şi plâng. Mă eliberez de spasmele durerii şi-mi rămâne doar privirea-n gol, şi aşa rămân ani…
Şi mă găseşte singurătatea, dar nu privind în direcţia ei, ci spre cerul speranţei mele în care abia se întrezăreşte lumina pală a „acelui ceva”. Nici nu mă pot ridica, îmi tremură picioarele şi nu pot păşi sigur, dar o fac pentru că nu vreau să mor ghemuită şi încovoiată de ani, şi nici îmbrăcată în alb nu sunt, şi nici floare de mărgăritar nu am în păr. Din nou sunt nepregătită de fericire, nu ştiu cu ce m-ar mai putea surprinde, că am deja un nod în gât care sigur mă va putea îneca.
E nodul durerii mele…şi asta nu pot uita.

CROMATICA

Atât de alb
Aşa de albă
Îmbrăţişare -n sărutare albă
Atât de alb
Aşa de albă
Sărutare-n-mbrăţişare albă
Atâta vers
Şi totul alb
Şi totul floare
Şi-atât de …alb
Şi alb abis
Plecăm în alb
Cu mâna …nufăr
……………..
Atâta alb
Tu!...
Depărtare albă.