Mă cufund pe-o-ntindere fără finalitate. Marea. Apus. Martor excepţional, când zeul Soare se dezumanizează gustând căderea în înspumatele valuri şi împinge corabia demonilor întemniţaţi spre universul meu, rătăcesc desculţă pe nisipul fin, şi mă aşez să-i privesc lumina egoistă.
Corăbierii mi-aşază în palme cioburi de vise…străluciri străvezii…şi le privesc.
- Poruncă, stăpână!
- Stăpâna demonilor?...Eu?...
- Da…Noi: Singurătate, Eternitate, Speranţa.
- Faceţi popas sau rămâneţi?
- Complicat. Căutăm statorniciile. Ai putea fi?
- Rămân aici să înţeleg, de ce mai risipesc clipe…şi de ce sunt stăpâna voastră.
- Eliberează-te, stăpână, slujeşte-ne doar…”o viaţă”.
- O viaţă?...Nu am timp … Am trecut în grabă pe la ea, m-am hrănit, şi mai apoi am lăsat-o, aştepta pe cineva…
- Eram noi stăpână. Lacrimile tale ne-au purtat într-o plutire, şi-am ajuns în urma ta. Te găsim bulversată, oscilând între iubire şi cunoaştere, dar zâmbind…Aveam să-ti oferim fericirea, dar să fie prea târziu?
- Zâmbeşte diamantul din colţul gurii mele…un ciob! Puţina fericire!
- Priveşte palmele!...Cioburile.
- Tot fragmente? Vreau un întreg.
- Atunci strânge palmele.
- Nu mă voi răni?
- Deloc…vor fi întreg…sacrificiu închegat al durerii, doar dacă gândul tău alege să iubească. Altfel ele ţi-o vor risipi în cunoaştere.
- E-acelaşi lucru. Iubirea, cunoaşterea, eu, el…poveste…
- Deloc. Femeia iubeşte, bărbatul alege cunoaşterea.
- Dar acela care nu cunoaşte femeia care iubeşte? Ce alege?
- Un vis…
- Un ciob de vis…eu sunt o „aleasă” prin cunoaştere…iubirea o învăţ.
- Atunci ce alegi?
- Iluzia…Utopia nefericirii…nonsensuri spre ideal.
- Stăpână, nu te condamna! Păstrează credinţa că ciobul sfărâmă în mii de bucăţi şi risipeşte-l în zarea apusă a încercănatului nostru frate… Destinul.
- Încerc. Sângele mă-nspăimântă…încerc, totuşi.
- Te-am slujit până azi, dar suntem demoni, iar tu eşti suflet blând, ce strânge cioburi de străvezii ecouri…despre un el. Nu le risipi, decât în mormane de străluciri de iubire…aşa nu-ţi mai vor fi furate…fericirea oricum se clădeşte şi nu se fură.
Plaja era pustie…doar eu pe-o ..strălucire de cioburi de…cunoaştere! Aleasă sunt în frumosul apus al sentimentelor mele….Sau răsărit?!...Ştiu şi eu?!
