August ..la nunta-ţi dinaintea noastră(omagiu)

la nunta-ţi ziua o s-adun
şi-am să-i cutreier noaptea
m-aştern apoi să te privesc
să smulg un fir de soartă-ţi

la nunta-ţi dinaintea noastră


ai s-odihneşti albastrul
vibrate, ostenite-atingeri
lumina lacrimă de diamant
nuanţe de poteci mimându-l

la nunta-ţi dinaintea noastră

tu, răsfăţată, a lungului final
atât de albă amintire-n vară
zâmbeşti cu toată tinereţea
în lunga rochie de bal

la nunta-ţi dinaintea noastră

O, Doamne! Cât eşti de frumoasă!
gingaş copil, contur de nor şoptit
îţ port azi trena şi-aştern mărgăritarul
ca să-l atingi în paşi de vals

la nunta-ţi dinaintea noastră


ai fi putut fi stea fără de moarte
ai fi putut fi geana – n nor clipit
dar răsăritul a cules floare de soare
să fredoneze melancolia mută


la nunta-ţi dinaintea noastră


priveşte cum respir cu tine
cum timpul tău secunde izolează
cu tine-n mine în ceas de deşteptare
un Univers…poteci şi…fluturi…


la nunta-ţi dinaintea noastră

Praf de cuvânt

Aveam atâtea să-ţi spun:
despre cioburile de pe umerii umbrei,
despre pământ de la începutul sentimentului cenuşă
despre o stâncă pură din centrum mundi
despre acea cută din rămăşiţele umane
chiar şi despre mine ca secundă din eternitate
despre un strigăt carbonizat în pielea cuvântului,
poantele balerinei care-am fost şi-am sângerat
despre metamorfoza florilor anorexice
despre rubinul de la gâtul meu şi postmodernitate
despre dalele violet şi uleiuri pe pânza goală
despre piesa de teatru a cărei
spectatoare am fost,
despre haloul pierderii şi-al neputinţei
despre…
………………………………………….
Aveam atâtea să-ţi spun,dragul meu!
Rămâne amânarea somnului din care te vei trezi;
când mai am timp să mă gândesc câte aş avea să-ţi spun…

Nebun pământ, să nu-ţi alegi anotimpul pentru trezirea dintr-un praf de cuvânt!

ÎNŢELEPCIUNE

Când te-ai abandonat, preludiul incomparabilei învingeri va dispărea în paradoxuri-şuvoaie de patimă. Prea slabi şi prea plini de neistovite iluzii. Niciodată nu voi îmbătrâni cu mine însămi. Paradoxal!



Uite-mi braţele
înfloresc în floare de cireş,
se aruncă
în dogoarea mângâietoare ale soarelui,
şi-i inspiră
memoria prezentă
a timpului de ieri.


Ce înflorită şi aprinsă
iubire de tine!


Scrijelită-mi tulpina
fredonează cântul dulce
al ispitei
şi se-nvăluie-ntr-un dans
în ameţitoare fructe
de cireş amar.


O, bucurie amară!
O, prea fertilă floare de cireş!
A câta oară eşti îmbrăţişată,
şi cât de vinovată
că trăieşti
să-nfloreşti?!...

„- Anotimpul are îmbrăţişarea la orice înflorire a ta!”

Al cui e gândul?

În mine un tine a rămas

La fiecare nor scurg furtuni în noapte
lui să-i prelingă stele - amante în dar…
mă rog ca taina să-i sărute dorul
……………………………………….
în gând
un "mine" a rămas...

Tresar rezemată cu spatele de-o piatră
estetizată de cioplituri
de pasiuni şi ...tu.

In jur, doar gânduri naufragiate
şi- un trup cu mângâieri şi
buze moi…
Eşti eu şi sunt atâta...tu, iubite,
sortiţi ne suntem
într-o altă viaţă
ca nebunia iubirilor de ieri…

18 august

Şi-am să te pierd în străluciri năucitoare
în necuprins iubindu-te pe-un vânt nebun
şi te adun sărac bătut de gânduri
să-ţi freamăt liniştea ce-a amuţit urând…


cu ochii-orbiţi privindu-te în limpezime
îmi poţi aduce privirea-n care te-oglindeşti
cu glasul ochilor să te cutremuri
salvându-ţi monorima singurătăţii-n doi


privesc în gol, nu joc nici ultima carte
nu mă păstrez nici umbră pe pleoapa ce-o clipesc
nu-mi iert din zâmbetul rămas pe buze
doar mă aştept să m-odihnesc la mal


atât de poposită şi-n pierderea lucidă
cerul s-a-nchis şi strigă:” Ai murit!”
eu: „Nu! Este doar vântul….eu
încă am culoarea şi obosesc iubind.

„Dar nu te-aud”…îmi strigă Cerul
şi nu-i răspund, că nu l-am mai rostit
i-am dăruit odihna şi-acum e sus
când am să-i cer cândva plutirea…

Albastrul florilor de câmp

ţi-am sărutat iubirea devastată
din creştet până-n tălpi
şi mult prea plină de tine, iubire mută,
am presărat petale din iarbă de cicori


plătesc un câmp de-albastru
să-mi lase palmele s-atingă
catifelatul dor de răsărit din valsul
ce-l fredonez şi-acum desculţă


atât de-albastră mi-e mirarea
că taina florii o tot scutur
dar am să-i tot valsez înfiorarea
s-o pot atinge când voi fi flutur



şi-o să se-ntâmple- n zbor albastru
să-i satur dragostea şi pasul
când eu voi fi deja mireasa
pe-un dor de aripă sihastră

şi n-am să te urăsc nicicând….îmbrăţişarea mea albastră

IT MATTERS TO ME

gătită cu cercei de smoală
învălui cu adânc dezmăţ
şi - ndrăgostesc altarul de îngheţatul dor

(suntem atât de necuprinşi în tremurul de -altadata!)
…
mi-alunec norul pe sânul drept
şi îi ador trupul aşternut
pe – ntinsa - mi pagină de lotuşi.

(şi suntem atât de necuprinşi în tremurul de altadata?!)

nebănuită
prăfuita clipă de amor
sorbită îmbrăţişare a pleoapei
cu
doar… eu frumoasa rimelată
tu trista-ţi strălucire de decor

(atât de necuprinsă-i pagina de altădată!)

...gol trecator

Trecătoare,
sub paşii tăi
schimb nisipul
cu viaţă verde
şi seminţe
de fructe
de
umbră

(umbră de semantică)

Trecătoare,
pe-o fâşie
de ţărmuri
găsesc
oceanul
după o ramură înflorită
în o mie de cuvinte

(semantică-n aval)


Trecătoare,
pentru o secundă
iubesc
visul abandonat
risipind vânt până la poarta
cerului dintre noi

(semantică - noi)


Trecătoare,
mă opresc
şi-mi aşez părul
pe umărul gol
îl mint că-i el, infinitul
ce-l mângâie

(semantică –el)



Trecătoare,
mi-ascund faţa
în palme şi n-o să plâng
îi fur zâmbetul trecător



Şi,
trecător
mi-adun amintirile-n palme
şi le ador
că-s tot ca mine trecătoare

(semantică trecătoare)

culori nerimelate

sunt albul îngerilor răsfăţată
iar ei sunt răsfăţaţii norilor
din palma mea

sunt crin în mâinile nebunului de pică
chip senin ce-mi
înfloreşte poezia buzelor de nea

sunt cerc învăluind rotirea
nerimelată lacrimă de strigăt
miraculosul dor al paşilor de dans

sunt gustul savuros al nefirescului din an
o lume-ntreagă
lângă aşteptarea ta

sunt fericita
femeie fără noapte
de-atâta-nflorire în uscăciunea ta


sunt roşu-aprins
întins pe albă mărginire şi-atât de
de sclipitoare oglindire-n mine


sunt sărată şi limpede ca marea
un val de mângâiata spumă
atâta de frumoasă nestăpânit aval

şi cât de-albastră feminitatea atinge rostul
pulsând magia încântării mele
atâta rugăciune aştern obositelor picioare
ce-au străbătut imensitatea-nfiorată
atât de mine dor….