Ne(noroc)

De nenoroc ţi- atârnă sufletul ca de viaţă,
Ţii în palme pământul, luna, soarele şi norii,
Tresari din tot auzul când l-au atins condorii,
Şi stelele din spice dansează ca – ntr - o horă.

Ţi-e nenoroc privirea, în crunta ei putere,
În  zbatere furtună si moarte necrăiască,
În miturile legii dorm doruri şi mistere,
Ca-n golurile lumii intens de nefirească.

Ţi-e nenorocul ca floarea unghiei sonore,
Mireasma de lumină şi leacul nimicnicit.
Închinăciunile - ascund în ierburi încrucind.

Dar nenoroc ţi-e încă şi mai presus de toate,
Câte n-ajunge gândul şi cerul nu le ştie.
Şi aşteptarea boleşte-n tristeţea care nu învie:

Ce nu să fie poate şi nu va putea să fie?...

absenţă

Marele absent...

între rămânere şi plecare

foarte aproape de continuitate

foarte aici de acolo.

Rămâi absent ...

Eu....aici...

Tu....acolo...

Oriunde   aici   şi    acolo

Oricum absenţi

şi

NOAPTE.

Vremea dovlecilor

         Zăpadă şi 7,30. Dimineaţă monotonă şi friguroasă, fragment de cotidian sublim,de altfel, în care doar cafeaua aburindă mai dispune plăcerea că e duminică. Geamul tremură prin geana tristă că e frig, dar şi că mă vede nedumerită şi zâmbitoare. Zâmbesc şi că e monoton, şi că e sublim, şi că vorbesc cu măşti, dar şi cu „ceva” oameni, şi că e soare, şi că e nor, şi că e orice. Doar ceva în mine spune că nu e bine nimic, că ceva nu funcţionează cu căldură şi de aceea azi e frig.

        Iau un algocalmin, dantura nu mă lasă, că ceva nu merge bine, primesc un telefon…o mămică, o ştiu om şi mi-e dragă, o simt soră şi prietenă, dar nu i-am zis…Ascult, vorbesc, parcă asta mi se întâmplă a doua oară, sau nu ştiu, dar sigur cuvintele acestea le-am repetat în timp, poate altei mămici, deci istoria se repetă şi oamenii sunt aceeaşi, sunt determinaţi de … avataruri.

      O îmbrăţişez cu încurajări şi clar vreau s-o şi revăd, şi închid.

       Din nou eu, cu mine şi neînţeles.

       Ies. Afară deloc plăcut, umezeală ce pătrunde-n oase, şi-mi curăţ tacticos maşina de zăpadă.

       Nu a venit iarna, e doar o părere scuturată din cer, şi el ştie asta, mi-a făcut cu ochiul. Nu sunt pregătită să frec mâinile şi să le încălzesc între mâinile făcute căuş, şi nici să stau la gura sobei, mai vreau să statornicesc printre oameni, tomnatici, ce se ascund după măşti. Daca-i prinde frigul cu ele, riscă să fie cei mai „agreabili” chiar şi de Halloween, şi cine le mai dă premiul dovleacul de aur?

     Şi-aşa mă întorc de unde am plecat: zi monotonă, fragment de cotidian, şi eu cu ei, ei cu mine,vremea cu noi, şi încă toamnă, zic eu, când vreau să fac plăcinta din dovleacul de aur.

    Cine mi-l dă?

Tremur de lacrimi....azi.

Tremuram in ceata monocroma care-mi estompeaza claritatea privilor…spre nicaieri… Tremura impreuna cu mine. Nefiresc pentru glacialitatea caldurii cu care ma-nvaluie. O intreb despre asta si ma lamureste. Mi-a adus in dar…tremurul tau… Imi sopteste ca esti „mai calda decat gustul sarutului lui Apollo cu corola inspumat de galbena a florii-soarelui.” Ii raspund ca stiu asta si-ti trimit sarutari mai gustoase. Mi-a promis ca-ti face halamida din sarutarile mele dar ca nu e de-ajuns. Stiu asta. N-a vrut sa ma lamureasca daca gestul delicat cu care tii intre degetul mare si aratator, o suvita rebela ca si visele-ti, pe care o aduci suav catre coltul gurii, in stanga, sa-ti viziteze buza de jos proaspat muscata, este al tau. Luna imi recita din lumina-i. Am intrerupt-o si am intrebat-o de tine. S-a suparat pentru intrerupere si mi-a soptit ca esti mai suava ca parfumul stropilor de roua care saruta petalele vantului. Stiam asta si i-am marturisit ca-mi pare rau ca nu pot sa te alint la fel de gingas. Mi-a promis ca-mi culege toate alinturile, si cu ele iti va colora cararile catre dimineata cu albastru turcoaz. N-a vrut sa-mi spuna daca iti intinzi usor cu aratatorul o suvita delicata ca sufletu-ti peste fruntea-ti ingindurata si peste nasuc ca sa-ti imparti chipul in doua. De asta meriti sa fii imbratisata….mult!...

Priveam cum ploaia se cearta cu caldaramul. Am vrut sa intervin dar m-a repezit. Nu mi-a pasat de lichiditatea irascibilitatii ei. Asa ca mi-a soptit ca-ti va anina in pletele-ti asteptande, toate perlele ei, ca sa fii mai frumoasa ca stralucirea sidefului sarutat de zbaterile aripilor pescarusilor. Mi-a mai marturisit ca, uneori…esti mai furtunoasa decat galopul stropilor ei peste caldaram. Stiam asta. Mi-a promis ca te va pieptana cu toate sarutarile mele pana ce gandurile-ti vor deveni pufos de albe ca…vata de zahar. Nu a pomenit nimic despre suvita rebela ca si fiinta-ti, pe care o intinzi usor cu varful degetelor mainii drepte, spre decolteu-ti in care se simt, in stanga-ti,…tresaririle de asteptare a…imbratisarilor

Un alt inceput

A fost odată un timp de început, azi a luat sfârşit…Azi e tot el, puţin aburit, uşor ploios şi cuminte.

E un timp melancolic, pitit după o amintire în culorile toamnei, îl recunosc că şi lui i-am fost mamă.

Ieri i-am şoptit „somn dulce”…azi nu mai ştiu, deşi aş fi vrut, dar mâine sigur voi vrea să-l revăd în culorile altei toamne, doar eu să-i fiu mamă de împrumut.

Da, mă gândesc la acest început…un început din timpul maturităţii mele, şi –l bănuiesc temător,  timid, dar mă va întâlni, eu cu surâs stins, pentru că l-am învăţat în toate timpurile mele….e acelaşi, doar eu mai aproape de o altă maturitate. Începutule, vrei să fii copilul maturităţii mele?