Uneori,
când pieptul rece al toamnei mă atinge, scriu un vis în care personajele sunt
un EL şi o Ea, doi îngeri de floare care se iubesc…Cu senzualitate, şi-agaţă
palmele transpirate de diafan căutând intimitatea absolută în... absolutul
pierderii în doi.
Morţi de sete şi de foame de ei se adulmecă încă o
noapte şi străbat viaţa ca pe-o îmbrăţişare….Şi nicio raţiune nu există în
mângâierile lor şi nici un tu…doar iubirea fără noimă peste flori de salcâm. Ea
îi curge prin vene, el i se propteşte în
artere, ea îi zideşte imagini din sine, el învaţă că-n degete se află
fericirea, ea îşi deschide săruturi în respiraţia lui, el se închide tot în
trupul ei şi dincolo de terestru…
