Ne(noroc)

De nenoroc ţi- atârnă sufletul ca de viaţă,
Ţii în palme pământul, luna, soarele şi norii,
Tresari din tot auzul când l-au atins condorii,
Şi stelele din spice dansează ca – ntr - o horă.

Ţi-e nenoroc privirea, în crunta ei putere,
În  zbatere furtună si moarte necrăiască,
În miturile legii dorm doruri şi mistere,
Ca-n golurile lumii intens de nefirească.

Ţi-e nenorocul ca floarea unghiei sonore,
Mireasma de lumină şi leacul nimicnicit.
Închinăciunile - ascund în ierburi încrucind.

Dar nenoroc ţi-e încă şi mai presus de toate,
Câte n-ajunge gândul şi cerul nu le ştie.
Şi aşteptarea boleşte-n tristeţea care nu învie:

Ce nu să fie poate şi nu va putea să fie?...