Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

marți, 17 iulie 2012

coasta durerii



Nebunia înflorită mâinii şi stăruinţa cu clipire de mătasă
Iubirea disipată o strigă-ncet de tare,
Dar statornicia-n imaterialitate, întrebarea exclamată
Şi partea din mine logodită cu Cerul, vor spune - crapă!


Mi-ar trebui nevoia de încăpăţânare precum
Unduirea derizorie a gândurilor amante
Sau bătaia de aripi, când foşnirea
Din coasta bărbatului meu se va fi risipind în mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu