iarna curcubeie

întinsă pe sofaua
înserării
două steluţe din ochii ei
strigau sub coatele mele,
că prea multă lumină
le-orbea amintirea
cuvintelor valsând printre curcubeie.

atunci mi-am balansat picioarele
să le aduc mai aproape de
buzele sunetelor nerostite
în ritmuri mute
unde doar veşnice visuri
mai rămân pe sofaua strălucirii din ochii mei