Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

duminică, 17 august 2014

Povestea unui prichindel



Daca doriti sa fiti personajele propriei povesti, este de ajuns sa-mi spuneti!

PARTEA I

De peste mări, de peste ţări,
Din lumea pământească,
Şi din ţara creştinească,
A trecut pe mii cărări,
Trecând şi vreo şapte  zări,
Tudor, micul nostru prinţ,
Că mămica-i povesti,
Că-ntr-un palat slăvit,
Zice-se, se-ascunde-n tihnă,
De trei nopţi, şi de trei zile,
Un bătrân, privire trează,
„Ce-nveleşte” în poveste,
Câte-un prichindel vestit,
Să dezlege şi să ţeasă,
Dulcile-i năzdrăvănii.
Şi-şi purta el paşii ţanţoş,
Pe cărări de sub castani,
Unde nu ţi-i dat să-ngădui
Adieri de vânt dulceag.
Iaca, istovit flăcăul,
Cu zulufi bătuţi de vânt,
Se-aşează la umbra unui
Scorburos castan bătrân.
Doar o şoaptă, o păsărică,
Vesel cântă ea măiastră,
Melodia unui băiat Hensel,
Şi-a lui surioară Gretel.
- Frumoasă pasăre măiastră,
Ce cânţi tu pe îndelete,
Ei sunt prieteni mie,
Ieri s-au rătăcit în noapte,
Culegând fragi, ciupercuţe,
Pe cărarea dinspre munte.
- Tu eşti Tudor cel vestit,
Şi venit-ai cale lungă,
Să cauţi pe ăşti prichindei?
Măi, băiete frumuşel,
Urcă-aicea lângă mine,
O lumină din căsuţă,
Să ţi-o-arăt de-aici de sus.
Tudor voinic cum îl ştim,
Numa’ urcă pe crenguţă,
Mai,mai să cadă-n năsuc.
- Uite, Tudor, priveşte-n vale,
O căsuţă dulce tare,
Unde Hensel şi cu Gretel,
Stau păziţi de un motan.
- Ia te uită! Este Ginx, motan poznaş,
Aşa ne fusese vorba?
Cum îi place lui să „mânce”,
Biscuiţi şi dulcea turtă?
- Ei, săracul! Iaca poznă!
Parcă ieri era în treacăt,
Căutând  ăşti doi copii.
Cotoroanţa din pădure,
L-a prins şi pe el săracul,
Şi se-aude zi şi noapte,
Zdrăngănind din clopoţel.
Tot îl zbate, şi îl zbate,
Să-l audă cineva,
Căci singur, frate, nu poate,
Nici să-şi mişte burta sa.
- Ce burtică făcu ştrengarul,
Şi privirea-i se schimbă,
Nu-i mai este fioroasă,
Doar dulceagă şi mieroasă,
Când mâncare i se dă.
- Acuma-i de mirare,
Cum faci, Tudor, să-i salvezi?
Cotoroanţa e în stare,
Să-i mănânce acuşica,
Cu lăptic şi cu scoverci.
D-apoi ştiu!Mă duci in cârcă,
Tare-mi place călăritul
Umerilor oricui îmi pică.
Şi-apoi,nu-mi eşti tu amică oare,
Să - aduci în a ta spinare,
Patru eroi nestăpâniţi, unul eu şi-apoi pe
Hensel, Gretel şi motanul mofturică?!
- Tudor,copil  vestit în spart de oale,
Când burtica ţi-o vei umple,
Nu vorbind dulcegării,
Ci hrănind-o cu bomboane,ciocolate
Şi dulceţuri mii şi mii,
Tare teamă o să-mi fie,
Că tu o să mă porţi în spate,
Şi-i târăşti şi pe copii.
- Pasăre măiastră, ştii?
Eu, micuţul Tudor, mi-am zis,
Măi, frate:dulciurile îs pentru o zi,
Şi când le mănânci pe toate,
Doare burta pe copii!
- Haide-acum, prinţ mic-pitic,
Te-oi duce în cârcă-acuş,acuş
La copiii întristaţi şi motanul fioros.
Şi cum zarea e aproape,
Luna se-ntrevede-n noapte,
Tudor zboară   uşoară povară,
Vântu-i zboară buclele pe spate,
Pasărea îl iubeşte,adesea-i zâmbeşte,
Dar brusc se opreşte,iaca,
Pe un ciubuc de pe casă.
- Ssst! zise Tudor şuşotind,
Uşor pasăre măiastră,
Acuş cotoroanţa în tindă,
O auzi  ciorovăind.
Hensel şi Gretel uimiţi priviră,
Ginx torcea, se tolănea,
Vai, de curata-i blăniţă!
- Hei, eu mi-s Tudor, micul prinţ,
Caut palatul bătrânului vestit, 
Un bătrân, privire trează,
„Ce-nveleşte” în poveste,
Câte-un prichindel vestit,
Să dezlege şi să ţeasă,
Dulcile-i năzdrăvănii.
Dar dulcea pasărea măiastră,
Mi-aminti povestea voastră.
Şi tot ea m-aduse-n spate,
Să vă iau din astă casă,
Vă-ntoarcă, lângă dragii voşti’ părinţi!
Ginx, motane, hoţomane!
Ce burtică mai făcuşi?!
Ia vin’ tu la mine, frate,
Să fugim acuş-acuş,
Cotoroanţa într-o clipă,
Poate, poate se trezeşte,
Şi îndată ne mănâncă,
Cu lăptic şi colăcei…
Pasărea îi luă pe umeri,
Şi-i purtă în lung zbor,
Iaca poznă, poposiră,
La căsuţa de pe deal,
Unde plânge a lor mamă,
Iar tatăl abia o-mpacă,
Insă totu-i în zadar.
Doamne, ce mai tresărire!
Bucurie, freamăt dulce.
Mama faţa-şi luminează,
Tatăl cruce şi-a făcut.
Ce minune, ce prinţ să cuteze,
Cotoroanţa să înfrunte,
Să-o arunce ca pe-o zdreanţă-n
Casa cu amarele dulcegării?
- Doamne, un copil minune?
Cine eşti tu, prichindel?
- Eu mi-s Tudor, deja prinţul,
Poate mâine-s iar copil.
Dar acuş sunt o putere,
Pasărea m-a învăţat,
Nu contează înălţimea,
Isteţimea-i pusă-n cui!
Ginx? Motane? Unde îmi eşti?
Ia să-mi zdrăngăni clopoţelul,
Să te iau de prin coclauri,
Şă devii motan serios.
Voi, prieteni, ţineţi minte,
De părinţi să ascultaţi,
Că eu tare mi-s cuminte,
Toată lumea mă răsfaţă,
Chiar de fac o boroboaţă…
-Oops! Mă mir şi cer elogii,
Poate chiar şi-o ciocolată.



                                                                                         
PARTEA a II-a

Ei! Şi-acum voinicul prichindel,
Şi cu-al său dugliş motan,
Greu se-ngăduie la drum.
- D-apoi, Ginx, e vreme de târziu,
Când şi piatra prinde muşchii,
Dacă şede-n loc pustiu.
Ce să mai calea-valea,
Îmi stă treaba de odihnă,
Că mi se făcu somnic.
Hai, se-ntâmplă de ne culcă,
Mâine nu ne mai pripim,
Şi purcedem pe drumeaguri,
După cel bătrân vestit.
Haide, vino lângă mine,
Şi-nveleşte-te-n poveste,
Până când o s-adormim.
Noaptea se prelinse-n dată,
Şi pe gene-mprăştiată,
Vântu-i suflă iar zulufii,
Puiului nostru voinic,
Vine Ene pe la gene,
Ssst! Că-abia a adormit.
Voi copiii aţi adormit?
- Măi, ce e cu voi aice?
Pu-pu-pup! Pu-pu-pup!
Ia treziţi-vă îndată,
Că e ziuă, soarele-i sus.
Uite-mă aici, amice,
Tudor,prichindel drăguţ,
Eu mi-s cucul arminesc,
Şi-mi fac cuib-n orişice vară,
Pe săteni mereu-i trezesc,
Să-i văd cum trudesc ogoară,
De cu ziuă până-n seară.
Tudor,somnoros, se uită,
Şi… vocea minunată nu e!
- Măi, ce poznă! Ginx!...
Te-ai apucat să hârăi?
Ia, întoarce-te pe coadă,
Să dormim un somn adânc.
Ginx, sireacul, mârâi nedumerire,
Că-i stropşit acolo în tei,
După vocea cea vicleană,
Miau! Se-aude sus pe cracă.
Lui Tudor nu-i venea să creadă,
Ochişorii îi freacă-n grabă,
Şi-ncercă să se cocoaţe,
În copacul scorburos.
- Ce păţişi motan serios,
De te tot zbârleşti la soare?
Geaba zice lumea toată,
Dar frumosul nost’ erou,
Tare mi-i voinic, măi frate,
De îndată şi urcă,
Serios, nevoie mare!
- Oops! O lespede aicea?
Cin’ se-ascunde după dânsa?
Mai, mai, să mă iei frica?
Aoleu! Ce monstru-i prins?
Iaca, pasăre rotată, spărietă,vlăguită.
Ginx? Frumoasă pasărea aiasta,
Oare ce o fi păţit?
- Hauileo! No! Îs tare vlăguită
Că stropşitul humuleştean,
Nică a lu’ Ştefan a Petrei,
Obloji scorbuşoara unde
Mă aciui şi eu de- o vară…
Iaca, nu-ş ce vrea să facă,
Dar din cale-o să se-ntoarcă,
Şi-o să moşgăie tot teiul.
- Hai, nu mai fi tulburată,
Eu şi Ginx te vom salva,
Numai, spune-mi, măi surată,
De ce cânţi aşa devreme?
- Cum aşa măi boţ cu ochi,
Bucăţică din Ieş ruptă,
Cum, când soarele-i pe cer,
Să mai stai în pat de lene?
- Auzit-ai la ea Ginx?
Parcă-i şi mai tulburată,
Şi mai tare mă-enervează.
Cine a zis că mă trezesc,
Tocmai până la amiază?
Iaca, poznă-aici te las,
Şi-am să-ndes şi o căciulă,
Acuş bojbăie şi Nică,
Şi-n târguţ o să te vândă!
Şi motanul se holbează,
Supărat nevoie mare,
Cum să-i scape aşa pradă,
Când nu a mai prins ani droaie?
Ha! El nici nu se gândeşte,
Să coboare din teiuţ,
Când abia, abia respiră,
Cât efort a mai făcut.
Tudor coborî degrabă,
Supărat nevoie mare,
Că n-a mai văzut ispravă,
Pasăre să-l supere tare.
Şi cu lacrimi pe obraz,
Nu-i plăcu să o audă,
Că nu e ascultător,
Şi că noaptea nu se culcă.
Când deodată, iaca, vine,
Nică cu desagii-n spate,
Stau miraţi faţă în faţă,
Nu ştiură ce să creadă.
- Eu, mi-s Nică, tu eşti…
- Tudor, iar mai sus, motanul, Ginx.
Iaca nu suntem pe- aicea,
Doar oleacă trecători,
Ne purtam paşii pe drumul,
Din a doua zi de umblet,
Până la un vestit bătrân,
Ce-nveleşte în poveste,
Prichindeii cei isteţi.
- Ia-n coboară tu de-acolo,
Tu, motan cu clopoţei,
Să îndepărtez căciula,
Pupăza încet s-o scot,
Că trecută-i supărarea,
Tare-mi place s-o socot,
Că-s păţit din cale-afară,
Scărpinat prin iarmaroc.
Tare mi-aş dori, măi frate,
Să colind în astă lume,
În poveste să mă-ntorc.
-D-apoi, nu că n-aş vrea asta,
Doar că treaba-i încurcată,
Ştii? Tu, de părinţi ascultă,
Şi nu-ţi bate cuie-n talpă.
Că aşa se-nşeală omul,
Certând slaba judecată,
Sculatul de dimineaţă,
Nu e lucru rău, vezi bine,
El aduce vrednicia,
Numai noi întindem coarda.
- Apoi,Tudor, înţelepciunea,
O s-o cauţi doar în vorbe,
Eu mi-s fiert în oale multe,
Şi nu m-am sculat devreme.
Dar de-acum m-am şi fript,
Că cine se scoală nene,
Multă treabă a-ndosit,
Însă nu te trezi devreme,
Doar atunci când eşti copil!
Aveţi grijă, dragi prieteni,
Când la mine’ăţi poposi,
Să-ntrebaţi de mine,Nică,
„La scăldat” mă veţi găsi.”
………………………………………………………………..



PARTEA a III-a

Ei şi- acuş, măi oameni buni,
Tudor-al nostru , cum vă spui,
Nu  tânjea mai ca niciodată,
După mamă, după tată,
Căci l-avea pe Ginx cu el,
Şi-apoi, unde-i traiul bun,
Prin păduri să umbli pasul,
Mâncă bine,doarme tun,
După poftă,traiu-i bun.
- Şi-acum, dragule Ginx,
Hai, şi-om merge mai departe.
· Ia uită-te Ginx acolo,
Ce te tot zbârleşti aşa?
E doar un căţel micuţ,
Şi-are numai trei picioare,
Şi-abia se mişcă …ţup, ţup,ţup.
Vai săracul cum îl doare!
Ginx? El este cuţu şchiop,
Nu a fost iubit defel,
L-a  lovit din răutate,
Cu o piatră în picior.
Hai să nu-l lăsăm aşa,
Şi să-l oblojim niţel.
Vino-n coace suflet bun,
Ţi-ar plăcea să mânci niţel?
Să-ţi spăl şi puţin blăniţa,
Şi – apoi, dintr-un biet căţel,
Vei fi cel mai bun prieten.
Dacă mă gândesc mai bine,
Te-aş lua şi cu mine-acum!
Hai, prieteni să purcedem,
Vremea nu e de pierdut,
Mai avem din zile una,
Şi-acuş trebuie s-ajung.
–Ei, prieteni, înţelegeţi?
Tudor ne arată lesne,
Cum să devenim mai buni,
Doar văzându-ne tot răul,
Făr’ să fim muşcaţi de câini!
Şi-uite aşa păşea piticul,
Prin pădure pe cărare,
La marginea unei ţărişoare,
Peste munţi şi peste dealuri,
Peste mări ce nu au maluri,
Pe-un tărâm într-un cătun,
Unde sta cel om bătrân,
Cu-a lui veşnic privire trează,
Ce-aşteaptă piticuţi isteţi,
Să dea iama prin poveşti.
Vreme cât s-a scurs n-am ştire,
Trece noapte, ziua vine,
Şi iar noaptea se aşterne,
Tudor răspunzând în şoapte:
- Ginx!... Motane!...Clopoţel!...
N-am închis-un ochi de-azi noapte.
Motănelul hârâind, tolănindu-se de fel,
Zdrăngănind din clopoţel,
La picioarele lui Tudor,
Se făcu mic colăcel.
Uff! Aşa îmi sunt de trist,
Că mi-i tare dor de casă…
De bunica mea cea dragă,
Ce mă-ndeamnă la visare,
Şi mi-ascunde la al său piept,
Bombonele, …ciocolate.
- Bunicuţă, hai în vis,
Gluma asta nu-mi mai place,
Tu mă-ndeamnă la poveste,
Şi m-alintă l-al tău sân!
Timpul nopţii îi păzi,
Ceas de ceas, lumina lunii,
Îi alină, şi-i încălzi,
Doar un zâmbet tresărea,
Pe făţuca lor dulceagă.
Visul zâna îl aşează,
Bunicuţa i-apăru zâmbind,
Şi cu-o mână mângâiată,
Tudor, uimit, a tresărit.
- Bunicuţă, bunicuţa mea iubită,
Să-ţi sărut mâna trudită,
Vai ce somn am mai dormit,
Crede-mă îs obosit,
Abia ce am poposit…
Ginx e numai sforăială,
Clopoţelul nu şi-l simte,
Că e tare obosit,
Parcă n-a dormit de-o vară!
-Puiul scump al bunicuţei,
Vin, la sânu-mi de te-alinţi,
Să ghiceşti ce bunătăţuri,
Am ascuns de băieţel.
- Buni, iaca eu vreau uşurel,
Să ghicesc ce ai din prima,
Că mi-s tare ştrengărel,
Şi-ţi mânc tot ce-ai străns la piept!
Cu surâsul ei cel dulce,
Păru- n creştet aranja,
Şi mă săruta pe frunte,
Coborând pân-la obraz.
- Buni, cum venişi pe-aici?
Rătăcesc ca vai de lume,
De trei zile până mâine,
Şi cu-o noapte în cap 3…
Caut un bătrân renumit,
„Ce-nveleşte” în poveste,
Câte-un prichindel vestit,
Cum dezleagă năzdrăvănind,
Aventuri în doar trei zile,
Văzute prin ochi de copil.
- Hai, nu te mai plânge-atâta,
Că drum lung ai străbătut,
Culcă odihnind căpşorul,
…Uit’ la Ginx a mârăit!...
· Hei, bunico, vrei să spui,
Că nu-s vrednic de poveste?
Chiar de-s mic şi ştrengărel,
Mi-s voinic şi isteţel.
Dacă-ai ştii ce aventură,
Eu şi Ginx am mai trăit?!
Şi, uite, îmi sunt sănătos,
Iar Ginx m-a însoţit prin lume.
Nu-i o lume oarecare,
Este lumea cu poveşti,
Unde au loc prichindeii,
Doar să fii puţin isteţ.
- Vezi, micuţul meu Tudor?!
Ai fost personaj în toate,
Făr’ ca tu să simţi că eşti.
Iar bătrănul cu privirea trează,
Te-a –nsoţit în zile trei.
Păn-a- obosit săracul,
Şi pe mine m-a trimis,
Să te-ntâmpin cu alaiul,
Dulciurilor după care tu suspini.
Cu-n surâs vreau să te mângâi,
Cu glas dulce să te-alin,
Să-i termin piticului bunicii basmul,
Cu acel  împărat mare care nu avea copii.
- Bunicuţo, aici şi ieri rămăsesem,
Poate… că am aţipit,
Dar  am fost în altă poveste,
Si n-am fost oricum pitic.
Doar un lucru este sigur,
Că adorm gândind le ea.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu