In august îmi târăsc amintirile prin gândurile-mi căzătoare.
Cad din cerul genelor grele, pe care le clipesc în lacrimi de dor. Mi-e dor de
viaţa de acum 30 de ani, când aruncam cu zarul împreună cu tata şi nu reuşeam
nicio dublă, pentru că norocul nu era de partea mea. Mi-e dor de aniversarea
mea, aceea din timpul de acum… „n” ani, când mi se spunea: „ Fii sănătoasă şi
fericită cât toată viaţa ta şi ceva, şi prieteni…tot aşa!”. Mi-e dor de
zâmbetul unei fete dragi din viaţa mea…de acum 2 ani…Şi cred că nu întâmplător nu
mi-e dor că am trecut nepăsătoare pe lângă cerul nenorocirii mele, că nu m-am
născut să îmi fie dor de toate aceste doruri şi de cele ce vor mai veni,
într-un viitor care nu-mi mai este şi nu-mi va fi prieten şi nici mamă.
Frumos te îndemna, simţea, vezi bine, că pentru tine trăirea clipei era extensia dorinţei sale părinteşti de a te vedea împlinită.
RăspundețiȘtergereOamenii îşi pun dorinţe la "căderea" stelelor, deşi, corect ar fi ca în momentul în care le vedem scurta strălucire să ne aducem aminte că lumina lor se va fi stins de mult.
Weekend cu lumină lină să fie la casa ta!