Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

miercuri, 14 noiembrie 2012

poveste




Uneori, când pieptul rece al toamnei mă atinge, scriu un vis în care personajele sunt un EL şi o Ea, doi îngeri de floare care se iubesc…Cu senzualitate, şi-agaţă palmele transpirate de diafan căutând intimitatea absolută în... absolutul pierderii în doi.
Morţi  de sete şi de foame de ei se adulmecă încă o noapte şi străbat viaţa ca pe-o îmbrăţişare….Şi nicio raţiune nu există în mângâierile lor şi nici un tu…doar iubirea fără noimă peste flori de salcâm. Ea îi curge prin vene, el i se  propteşte în artere, ea îi zideşte imagini din sine, el învaţă că-n degete se află fericirea, ea îşi deschide săruturi în respiraţia lui, el se închide tot în trupul ei şi dincolo de terestru…

luni, 12 noiembrie 2012

aproape de sfârşit



Surâs tomnatic foşneşte printre anii
aninaţi de pleoape
încercănate rimele se-mbată
Divin încǎtuşate- n lanţuri.

mǎ clatin
şi
vorbesc de Ingeri.
E noapte?
DA.
Mi-e frig de- atâta alb.

Zâmbesc?
Se poate...
 la graniţa dintre Un Ieri...şi-o Noapte.