Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

luni, 27 august 2012

SEPTEMBRIE ÎN AUGUST


Azi nu mai este val de august, pentru că malul unei minunate iluzii a fost spălat de ploaia de septembrie.
Aici e septembrie în august…a fost septembrie în august, unde doar gândurile mele s-au aşezat liniştite şi resemnate şi mai aşteaptă.
Urăsc aşteptările, cred că doar atât mai aştept: să urăsc aşteptările, nu că nu m-aş urî pe mine c-o fac aşa doar de dragul altora. Altora? Ce ipocrizie să găsesc un vinovat c-a fost furtună de septembrie în august!...
Astea-s nimicuri!... Furtuna loveşte geamul pe care-mi sprijin adesea fruntea, şi mă văd clară, deloc palidă, nu mă recunosc, dar sunt eu cea care urăşte iar şi iar aşteptările, şi mă urăsc şi pe mine…doar de dragul meu.
Azi…aştept un alt septembrie în august…fără furtună, doar ploaie de anotimpuri dragi, în care ploaia să nu fie furtună de lacrimi… şi toamnă.

duminică, 12 august 2012

Poveste in noaptea Perseidelor


A fost odată ca niciodată o pălăriuţă tare haioasă, a unei fetiţe tare neascultătoare, că n-o purta să se protejeze de soare. Asta nu înseamnă că n-o iubea.
Pălăriuţa era tare cochetă şi-i plăceau florile prinse de ea, albăstrelele, dar cum nu prea le găsea se mulţumea şi cu fundiţele roşii pe care cu neîndemânare Beauty le pregătea, după care o aşeza pe capul unei păpuşele aruncate prin odaie.
-          Tocmai pe păpuşa aceasta găsişi să mă aşezi minunată fată?
-          Dar e de la tati şi am primit-o de ziua mea, doar nu ai uitat!
-          Nu n-am uitat, dar pălăriuţa stă bine peste frumosul tău păr bălai, să te protejeze de soare.
-          Azi eşti chiar urâtă, pălăriuţo,că nu ai fost plimbată, şi-am să te ţin în mână şi-o să te plimb prin floarea soarelui să vezi tărâmul  ei minunat.
-          Ce desene minunate împrăştiate peste tot !...Iar este îngândurat tatăl tău, Beauty!....Du-te şi spune-i, are nevoie de-o îmbrăţişare caldă şi de vocea ta. Nimic nu poate să-l doboare decât lipsa ta.
-          Mă gândeam să-i cer zânei Floarea - Soarelui să - i dea jumătate din strălucirea astrului, iar cu cealaltă jumătate să-i redea zâmbetul şi să radieze într-o altă iubire!...
-          Ce ştii tu chip minunat ce este iubirea ?...mă întreb adesea şi eu şi nu găsesc răspunsul, dar tu un suflet de copil de de-abia 4 anişori !
-          Păi, iubirea este un diamant  care străluceşte într-o lumină de zâmbet şi sărutare tandră. Asta ştiu, că am văzut eu o pietricică din aceasta la gâtul Florii - Soarelui.
-          Are ea la gât aşa ceva ?
-          Da, şi străluceşte foarte tare, căci zilnic soarele-i zâmbeşte şi-i promite chiar şi nopţile strălucitoare.
-          Dar,Beauty, acesta este sacrificiul suprem, şi nicio fiinţă nu îl atinge.
-          Dar ai uitat că nu e fiinţă ?...Ea e doar Floare, şi e iubită, noi fiinţele nu ne iubim, doar sperăm să-şi întoarcă florile speranţele într-o înflorire sacră şi închinăciune că poate noi ne-ntindem mâinile întru iubire sfântă. Nu aş mai vrea să-l deranjez, atât de frumos creionează !...E tatăl meu, ….tata!
Şi-şi rezemă obrăjorul de tocul uşii să-şi privească frumosul tată care-şi poartă cu delicateţe degetele pe hârtie, închise ochii pentru-o clipă, şi-o lacrimă în suflet se prelinse, jurând că îl va ajuta.
Mă luă în grabă, fără funduliţele roşii, şi alergă spre zâna Floarea Soarelui, târându-mă pe pământul bolovănos.
Câtă minunăţie tărâmul ascuns de civilizaţie, verdele crud al speranţei, roşul macilor al iubirii, galbenul viu al visului şi albastrul floricelelor mele dorite…cât de frumoase culorile împărătesei noastre!
Supusele ei se dădeau într-o parte, de parcă o cunoşteau şi capetele-şi înclinau într-o reverenţă delicată…Peste tot se auzea şoptit: „ E Beauty! E Beauty! regina noastră”
„ Măi să fie! Regina caută …regină?...Sunt într-o mare încurcătură”…Dar când privirea ridicai, micuţa mea avea o strălucire vie, căci soarele pe faţa ei se prelingea într-o lumină de iubire. Eram umilă în mâna stăpânei, cum să-mi doresc să stau princiar pe capul ei? Eram o simplă şi naivă pălărioară, purtată spre un tărâm de Rai.
-          Uite albăstrele, am să-ţi şi pun mănunchiul acesta!
Şi chiar mi-l puse, şi eram atâta de frumoasă! Tot câmpul îi era la picioare, şi am ajuns pe tărâmul Florii - Soarelui, dar în jilţ nu era nimeni, şi Beauty se aşeză la picioarele lui şi aşteaptă.
Asudase, trecuse ceva timp şi alergase, parcă să nu întârzie de la ceva. Acum ofta dezamăgită de ceva. Se uita în stânga şi-n dreapta, fără să înţeleg pe cine căuta, şi încântarea de adineauri deja n-o mai puteam suporta. Fusesem uşor egoistă şi mă vedeam irezistibil „ o mică albăstrea”, fără să aştept bucuria şi a micuţei mele prinţese.
-          Cred că am întârziat, spuse Beauty.  Deja se înnoptează, pălăriuţo, iar zâna deja a plecat. Am întârziat cu o zi fericirea tăticului meu, am întârziat şi acum o lună, şi acum un an, şi nu se va ridica din hârtii nici astă seară, şi nici într-o viaţă. L-ai văzut cât e de îngândurat?...
-          Normal, doar îi semeni, chiar şi fără pălăriuţă pe cap, spusei zâmbindu-i prin borul lăsat. Eşti minunată că eşti pentru el, că te-ai născut când floarea soarelui e atât de mică în strălucirea din  mai, şi poate că n-ai observat, dar tu eşti zâna Floare, la care toate florile se-nclină.
       Nu vei avea nevoie să ceri ce ai: iubirea prelinsă pe făţuca ta, fericirea în înflorirea-ţi sfântă văzută prin ochii tăi sinceri de copil, bucuria zâmbetului de dimineaţă, trezirea-ţi inocentă pentru un scurs destin al lui.
El are tot ce nu a primit vreodată…strălucirea prin imaginea ta, doar tu eşti Floarea lui de Soare, naşterea, renaşterea fiinţei sale, şi TU eşti EL, iar EL…te iubeşte pe tine şi-n mai, şi-n iunie…şi în orice zi de când te-ai născut şi-ai apărut în viaţa lui.
-          Beauty?...se auzi  tatăl alergând spre noi.
-          Tată!...Vorbeam cu pălăriuţa, e cea mai bună prietenă a mea.
-          Pălăriuţă să vorbească? Beauty, m-ai speriat scumpa mea, eşti de-o zi plecată.
-          O zi?...Acum abia am ajuns. A trecut doar…un gând …despre tine tati, că nu am nimic ce să-ţi ofer de ziua ta, se fâstâci Beauty
-          Ziua mea e iarna, scumpa mea, şi afară este aşa de cald acum!...
-          Ziua ta e în fiecare zi, tati, deci azi e ziua ta.
-          Cum nu ai? Pălărioara aceasta, e deja împachetată, şi ai pus şi albăstrele în ea…
-          Tatiiii, dar ea e pălărioara mea, şi este doar pentru domnişoare.
-          Da?...Aş putea-o păstra, pentru minunata mea domnişoară când va creşte mare. Şi lângă ea?… Minunată floare, un diamant?...Cum aşa?
-          Cred că mi l-a oprit zâna, spuse Beauty mirată. Am vorbit de ieri cu ea, şi am cam întârziat. Priveşte-n el, şi-i poţi lua strălucirea, căci doar bunătatea ta îl poate eclipsa.
-          Nu, Beauty! El nu e diamant adevărat. Diamantul acela are strălucirea ta, că ai sufletul curat şi cald, iar el e mat. Eu îl păstrez şi-l voi mângâia să-mi amintească că am pentru cine străluci eu…chiar şi aşa…neînsemnat. Altcineva mă poate suplimenta…doar tu minunea mea. Tu floarea mea din viaţă…
-          Off, tati!...Tu ştii îmbrăţişarea mea?...
-          Desigur, dar hai s-o ascundem după pălărioară.

miercuri, 8 august 2012

demult...azi...tatalui meu


demult
nu mai visez că-s nor
că-mi este Universul rece…
demult
nu îmi sunt de ajuns
că ieri mi-a nins durerea-n
fulgi de lacrimi şterse


demult
cădea atât de multă viaţă
că moartea mi-era dragă soaţă...
demult
nu mă mai nasc perfect
că sunt în stele
nebun căutător de - Carul Mare