Când te-ai abandonat, preludiul incomparabilei învingeri va dispărea în paradoxuri-şuvoaie de patimă. Prea slabi şi prea plini de neistovite iluzii. Niciodată nu voi îmbătrâni cu mine însămi. Paradoxal!
Uite-mi braţele
înfloresc în floare de cireş,
se aruncă
în dogoarea mângâietoare ale soarelui,
şi-i inspiră
memoria prezentă
a timpului de ieri.
Ce înflorită şi aprinsă
iubire de tine!
Scrijelită-mi tulpina
fredonează cântul dulce
al ispitei
şi se-nvăluie-ntr-un dans
în ameţitoare fructe
de cireş amar.
O, bucurie amară!
O, prea fertilă floare de cireş!
A câta oară eşti îmbrăţişată,
şi cât de vinovată
că trăieşti
să-nfloreşti?!...
„- Anotimpul are îmbrăţişarea la orice înflorire a ta!”
Al cui e gândul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu