Oricât de înzestrată aş fi cu o adiere de sinceritate, înlăcrimez până şi cele mai neveşnice iluzii.

duminică, 31 octombrie 2010

...de apoi

sprijin prin frunze-mprăştiate
cădere, ploaie,
respiraţii noi...

şi tac,...m-ascund...foşnesc,
tremurător aleg microni,
şi-mi desfrunzesc
plăcerea grea a vieţii de apoi...

şi mă ridic, şi mă cobor,
şi mă aprind, ca să mă sting,
şi îmi tot cad ploi de respiraţii noi,
şi nu-mi foşnesc
nici moartea de apoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu