Strivesc în praf de culoare literele sărutului tău şi-l risipesc în pustiul plajei până ce nasc altă dragoste dezlegată de adânci fiori.
De-acolo mă ridic trup de sensuri şi blajine mângâieri, şi cerşesc nisipu-i tăcut să-l simt între degetele de la picioare, apoi să mă aplec şi-n mână să-l cuprind...să-i miros fiecare particulă de nestatornicie...pe el, ... el tot.
Ce chip misterios se naşte în mintea mea ?...Nu ştiu…
Dar, nu trebuie să sufere fără de palida frunte, fără de suferinţa tremurului buzelor moi, fără de ochii clipiţi în strălucire de fericire...fără de...nimic.
...Sau poate gândul desluşeşte...parfum de poveste în cuvinte de culoarea anotimpurilor in doi sub o umbră fărâmiţată în tăcere pentru veşnicie?...
Nu vom afla vreodată de ce atât de puţin, de ce atât „de-ajuns”, de ce nisipul nu e adus de mare, şi de ce abia născocim cuvinte dintr-un înfiorător "... a fost?",sau "...va fi fost?"
Sau poate ştim deja?!....Sau?!…Şi totuşi, ambiguu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu